Bruce Willis a decis să se izoleze alături de Demi Moore și fiicele lor și nu împreună cu actuala lui soție, Emma Heming.
Actorul în vârstă de 65 de ani a fost însurat cu Moore timp de 13 ani, însă căsnicia lor s-a încheiat în anul 2000. Dar au continuat să fie prieteni. Acum, Willis s-a izolat cu fosta lui soție, fiicele lor și partenerii acestora.
Într-o fotografie postată de Tallulah (26 ani), Bruce și Demi stau unul lângă celălalt, iar fiica lor Scout (28 ani), este în spatele lor împreună cu iubitul surorii ei, Dillon Buss.
O altă imagine postată pe pagina de Instagram a lui Dillon apar cele două surori cu prietenul lui Scout, Jake Miller.
Demi Moore și Bruce Willis au împreună trei fete: Rumer (31 ani), Scout și Tallulah.
La scurt timp după ce imaginile au fost publicate pe paginile de socializare, actuala soție a lui Willis, Emma Heming, a arătat că nu este deloc deranjată de faptul că Bruce s-a izolat împreună cu Demi Moore.
La postarea lui Moore, care a pus pe Instagram o imagine în care apare alături de Bruce și fiicele lor, toți purtând pijamale asortate, modelul în vârstă de 41 de ani a scris: „Vă iubesc și îmi este dor de voi”.
În timp ce Bruce Willis s-a izolat pe perioada pandemiei cu fosta soție, Emma a făcut acest lucru cu fiicele ei și ale actorului, Mabel (8 ani) și Evelyn (5 ani).
Vezi în Galeria FOTO imaginile cu Bruce Willis din izolare.