Anghel Damian a regizat documentarul „Cămătarii”, care se poate vedea pe PRO TV. După primele episoade, serialul-documentar a început să fie criticat în spațiul public, multe voci spunând că glorifică infracțiunile și lumea interlopă. Iată cum a răspuns Anghel Damian.
Cuprins
Cuprins
Anghel Damian, reacție după ce documentarul „Cămătarii” a primit critici
„Cămătarii” a devenit rapid un documentar urmărit în România, iar oamenii au pus la zid producția, spunând că frații Cămătaru, Nuțu și Sile, sunt admirați și faptele lor sunt glorificate și romanizate în această producție, fără să se spună cât de rău au făcut, de fapt, cei doi.
Anghel Damian, regizorul documentarului, a vorbit despre criticile primite și a transmis un mesaj pentru cei care s-au uitat la „Cămătarii”.
El a spus că nu se miră de faptul că oamenii l-au pus la zi și că documentarul nu este despre admirație, ci este „o realitate”.
„Am făcut un documentar despre cămătari. De câteva zile citesc păreri, reacții, condamnări, înfierări. Unii spun că n-ar fi trebuit făcut. Alții că ar trebui interzis.
Câțiva, dacă ar putea, m-ar împușca direct la zid. Pe mine și, eventual, documentarul odată cu mine. Și nu mă miră. Trăim într-o perioada în care simpla expunere a unei realități a ajuns să fie confundată cu promovarea ei.
În care, dacă arăți ceva, înseamnă că ești de partea acelui ceva. Dacă asculți pe cineva, înseamnă că îl susții. Dacă încerci să înțelegi un fenomen, înseamnă că îl justifici. E o formă de gândire care, recunosc, mă sperie. Pentru că documentarul nu este despre aprobare, despre admirație, despre reabilitare sau PR. Este despre o realitate care ne privește. Iar realitatea are prostul obicei de a exista chiar și atunci când ne deranjează”, a scris Anghel Damian.
„Nu ne mai supără ceea ce vedem în oglindă”
Anghel Damian a vorbit despre faptul că oamenii nu se mai „supără” de ceea ce văd în oglindă și nu se mai combat idei, personaje sau fenomene, ci „interzicem discuția despre ele”.
Regizorul a spus că a vrut să facă un documentar despre o bucată din România care a influențat vieți și care face parte din istoria recentă.
„Observ din ce în ce mai des reflexul ăsta, nu ne mai supără ceea ce vedem în oglindă, ne supără oglinda. Nu mai combatem ideile, fenomenele sau personajele. Încercăm să interzicem discuția despre ele. Mi se pare un abandon total al gândirii critice. Pentru că, într-o societate matură, responsabilitatea judecății aparține privitorului. Eu îți arăt ceva.
Tu decizi ce crezi despre acel lucru. Nu am nevoie să-ți spun eu dacă să aplauzi, să condamni sau să te revolți.
Ești liber să faci asta singur. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie. Am făcut un documentar despre o bucată din România.
O bucată care există, care a produs consecințe, care a influențat vieți și care face parte din istoria noastră recentă sau chiar din prezent, indiferent dacă ne place sau nu.
Eu continui să sper că oamenii sunt suficient de inteligenți încât să privească o realitate și să decidă singuri ce cred despre ea. Iar dacă nu mai avem încredere în această capacitate, atunci problema este mult mai mare decât un documentar despre cămătari”, a scris Anghel Damian pe pagina lui de Facebook.
Ultima modificare iunie 2, 2026 3:58 pm