A murit Luminița Gheorghiu. Actrița avea 71 de ani

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 05 iulie 2021, 10:22
Actrița Luminița Gheorghiu, cunoscută pentru rolurile sale „Moromeţii", „Poziţia copilului" și „Moartea domnului Lăzărescu", s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. 

Luminița Gheorghiu a încetat de viață duminică, 4 iulie, după o îndelungată suferință din cauza unei maladii care a determinat-o să-și restrângă apariţiile publice. Cariera sa s-a întins pe mai bine de trei decenii, de-a lungul cărora a jucat roluri memorabile. Printre acestea se numără cel al Catrinei din filmul „Moromeţii“, asistenta din „Moartea domnului Lăzărescu“, în regia lui Cristi Puiu, rol pentru care a primit în 2007 premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la gala premiilor Asociaţiei Criticilor de Film de la Los Angeles.

Și rolul mamei din „Poziţia Copilului” i-a adus premiul Ursul de Aur în 2013. De asemenea, în 2010, a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru personajul Ana din filmul „Francesca“. În 2014 a fost premiată de Academia Română pentru rolul din filmul „Cuscrii”.

Luminița Gheorghiu a avut o carieră remarcabilă și în teatru. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar şi a debutat în teatru cu rolul Mărioara, într-o piesă montată de Alexandru Tocilescu pe scena Teatrului Cassandra. După absolvire, a fost repartizată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, iar în 1975 s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Un an mai târziu a devenit actriţă a Teatrului Bulandra din Bucureşti, unde a jucat până în 2003, potrivit adevărul.ro.

„Am iubit foarte mult să fiu actriţă. Mi s-a părut că este cea mai importantă formă de exprimare a mea“, spunea Luminița Gheorghiu într-un interviu pentru zf.ro, în urmă cu mai mulți ani.

Citește și: Interviu Luminiţa Gheorghiu „N-am jucat încă toate mamele”

Luminiţa Gheorghiu, din Poziţia copilului despre viaţă

Mesajele vedetelor după moartea actriței Luminița Gheorghiu

Colegii de scenă deplâng moartea actriței. Aceștia au trimis mesaje de condoleanţe şi au vorbit despre cea care le-a fost prietenă şi colegă.

„A fost una dintre cele mai mari actrițe. A fost una dintre cele mai minunate ființe. A fost una dintre cele mai puternice femei pe care am avut onoarea sa le cunosc. Un om excepțional! Am admirat o și…o iubesc! Drum bun și să te odihneasca Dumnezeu, Luminița Gheorghiu. Condoleanțe familiei”, a transmis Oana Pellea.

„Teatrul Bulandra este iar în doliu. Luminița a fost un om așa de bun și o mare actriță… Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a scris pe rețelele de socializare și actrița Daniela Nane.

„A plecat în veșnicie și Luminița Gheorghiu, mare actriță, om deosebit! A suferit îngrozitor și nedrept în această lume, fizic și sufletește ! Odihnește-te în pace, Luminița, o stea acum între stele!”, a fost mesajul medicului Monica Pop.

Sursă foto: Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!