Elena Gheorghe este una dintre vedetele mereu impecabile, din cap până în picioare. Având în vedere că este, ca orice mămică, o femeie foarte ocupată, am fost curioase să știm ce trucuri de beauty o ajută să arate mereu atât de bine și, mai ales, care e secretul zâmbetului ei perfect.
Frumusețea înseamnă, în primul rând, îngrijire, iar Elena Gheorghe, mai mereu pe drumuri, își menține prospețimea cu trucuri naturiste pe care reușește să le aplice între concertele, pictorialele și întâlnirile importante care-i ocupă o mare parte din timp.
Vedeta ne-a dezvăluit care sunt măștile bio care o ajută să-și păstreze sănătos părul și tenul și este cel mai bun exemplu că nu trebuie să cheltuiești o avere pentru a te păstra tânără și frumoasă.
Gomaj natural pentru ten
Trucul Elenei pentru un ten frumos este, de fapt, un gomaj extrem de simplu, mai ales că ingredientele folosite sunt la îndemâna oricărei femei: demachiant, sare și aspirină. ”Când am timp, folosesc produse bio sau măști naturiste pentru față și păr. Un exemplu de gomaj facial, pe care îl folosesc o dată la două săptămâni este următorul: două linguri de demachiant, o linguriță de sare fină, o aspirină zdrobită. Conferă tenului catifelare și absoarbe excesul de sebum”, ne-a dezvăluit vedeta.
Mască naturală pentru păr
Un secret la fel de accesibil îi păstrează Elenei părul bogat și sănătos, deși este greu încercat de produsele de styling. ”Pentru păr folosesc tot o mască din ingrediente naturale, pe care o aplic lunar: două gălbenușuri, ulei de ricin, jumătate de pachet de drojdie, ulei de cocos și câte o fiolă de vitamina B1, B6 și B12. Se aplică pe părul umed, se lasă o oră după care se spală și se coafează după bunul plac. Regenerează și dă un luciu extraordinar”, adaugă artista. Uleiul de cocos și fiolele de vitamine se găsesc la orice magazin naturist.
Albire sigură și eficientă a dinților, chiar la tine acasă
Ca orice artist, Elena Gheorghe are nevoie de un zâmbet impecabil. Secretul ei? ”Am început să folosesc un kit profesional pentru albirea dinților și sunt foarte încântată de efectele lui. Produsul se numește iWhite Instant”, spune Elena, care l-a încercat la recomandarea unei prietene.
Evident, am vrut să știm mai multe despre kitul iWhite Instant care face minuni pentru zâmbetul Elenei și am aflat că este un produs 100% sigur, care nu atacă smaltul dinților.
Cele mai multe tratamente pentru albire conțin apă oxigenată, substanță care deteriorează smalțul dinților și le mărește sensibilitatea.
Kitul pentru albirea profesională a dinților iWhite Instant este primul produs cosmetic pentru albirea dinților care nu conține peroxid de hidrogen, ceea ce îl face 100% sigur pentru dinți și gingii.
”După curățarea dinților folosesc două benzi iWhite Instant timp de 20 minute, o dată pe săptămână. Benzile se pot folosi și înaintea unui eveniment important pentru că rezultatul este instant – dinți cu până la 8 nuanțe mai albi”, spune Elena Gheorghe.
Kitul iWhite Instant se recomandă a se folosi pe o durată de 5 zile consecutiv sau oricând consideri că este necesar. Ideal este să iei o pauză de minim 1 lună între cele 5 utilizări. Efectul de albire este instant așa că te poți bucura de un zâmbet cu până la 8 nuanțe mai alb chiar după prima aplicare.
Pe lângă beneficiul de albire, kitul iWhite Instant contribuie și la fortifierea dinților datorită depozitelor de calciu pe care le conține în formula sa.
Pentru rezultate de durată, Elena mai recomandă pasta de dinți și apa de gură iWhite Instant. ”Acestea mențin albul dinților pentru mai mult timp și au un gust super fresh”. În plus apa de gură conține particule blue-covarine care oferă un efect de strălucire imediat la fel ca ți kitul pentru albirea profesională a dinților.
Gama iWhite Instant se găsește în România doar în farmaciile Sensiblu.
Foto: Dimitri Caceaune
Ultima modificare septembrie 24, 2015 5:21 pm