Monica Anghel a apelat recent la două intervenții estetice la nivelul feței

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 31 august 2022, 15:50

Monica Anghel a împlinit 51 de ani pe 1 iunie 2022, iar recent a optat pentru două intervenții estetice la nivelul feței. Momentan, solista nu-și mai dorește nicio altă procedură de înfrumusețare.

Monica Anghel a apelat recent la două intervenții estetice la nivelul feței

„Mi-am făcut puțin botox deasupra, pentru că mereu stau încruntată. Acum m-am mai educat. Fi-miu mă întreba dacă eram supărată și m-am văzut în oglindă. Stăteam încruntată pentru că nu îmi puneam ochelarii. Mi-am făcut și o jumătate de ml de acid hialuronic. În zona buzelor. Le-am conturat”, a declarat Monica Anghel la Ego Life.

Cântăreața a declarat război kilogramelor în plus în 2017, când s-a înscris într-un program de slăbire complex, care a ajutat-o să dea jos circa 30 de kilograme.

„Și acum farfuria mea este trei sferturi verde. Există puțină carne, brânză. Nu combin proteinele între ele. Nu mai mănânc carbohidrați, nutriționista spunea că mai poți mânca din când în când, dar eu mă simt mai bine când nu mănânc carbohidrați. Merele au carbohidrați, mănânc, dar nimic procesat, conserve, nimic. Am învățat din tot procesul de slăbit că, pentru a avea grijă de copil, soț, părinți, frate, pisică, câine și așa mai departe, trebuie să ai grijă de tine mai întâi. Am realizat că întâi de mine trebuie să am grijă, apoi de copil”, a mai spus Monica Anghel, tot pentru Ego.

Ce mănâncă Monica Anghel la micul dejun?

„Sunt monitorizată săptămânal de un nutriționist, kinetoterapeut, fizioterapeut și psiholog. Îmi fac analizele din 3 în 3 luni. (…) În paralel, fac și sport. Nutriționistul meu îmi spune ce trebuie să mănânc, ce trebuie să scot sau adaug în alimentație, pe baza analizelor, desigur, după cum spuneam”, mai spunea la începutul acestui an, pentru Click!.

„Dimineața, la prima oră, mănânc o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10:00 mănânc 10-15 migdale sau nuci. La 12:00 servesc o ciorbiță de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunț la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos”, a completat atunci.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Cum s-au cunoscut Jojo și Paul Ipate. „Nu a fost dragoste la prima vedere”

Citește și: INTERVIU. Dana Rogoz ne-a spus care sunt valorile pe care își dorește să le transmită copiilor ei

Citește și: Rita Mureșan, despre cele mai grele momente din viața ei: „Am fost judecată foarte mult”

Artista și soțul ei au împreună un fiu

Monica și soțul ei, Marian Caraivan, au împreună un fiu, Aviv Alexandru, în vârstă de 12 ani.

Monica AnghelIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 8)

„Mie nu îmi place ce cântă mama, piesele, stilul muzical… mie îmi place să ascult rock, un anumit tip de rock, cam greu pentru vârsta mea”, spunea Aviv în aprilie 2021.

„Îl întreb ce vrea să fie când o să fie mare și mi-a zis că vrea să fie rocker și artist tatuator… vom vedea. Eu îmi doresc să fie sănătos, fericit, echilibrat. Asta i-am spus. «Mama, indiferent de profesia pe care ți-o vei alege, s-o faci cel mai bine!» Atât timp cât el va face cu plăcere profesia lui, mi se pare extraordinar”, mai spunea Monica în martie 2021.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!