Marisa Paloma, cu fiica la Urgențe. „A început să plângă incontrolabil”

De Unica.ro, pe

Marisa Paloma, câștigătoarea sezonului 2 „Bravo, ai stil!”, este mama unei fiice, Iris, în vârstă de 6 luni. Creatoarea de conținut online ar fi trebuit să ajungă ieri la un botez, însă, din nefericire, a fost nevoită să meargă cu Iris de urgență la spital.

Marisa Paloma, cu fiica la Urgențe. „A început să plângă incontrolabil”

„N-am mai fost la botez… Iris a început să plângă incontrolabil și am venit cu ea la spital. Stăm aici de mai bine de o oră și jumătate”, a scris în mediul online. Până la acest moment, Marisa nu a dezvăluit ce problemă de sănătate a avut Iris.

Marisa Paloma și iubitul ei, Liviu Stanciu, s-au logodit în august 2020. „23.08.2020 💍 AM SPUS DA!!!”, scria Marisa atunci în mediul online.

Marisa Paloma fiica

În ianuarie 2022, pe Instagram, Liviu a dezvăluit ce diferență de vârstă este între el și Marisa. Întrebat de o urmăritoare ce părere are despre cuplurile în care între parteneri există diferențe mari de vârstă, Liviu a răspuns: „Marisa are 25 de ani, iar eu 43. Cum crezi că mi se pare?…”.

Așadar, între cei doi există o diferență de vârstă de 18 ani. Tot o diferență de 18 ani există și între actrița Dana Rogoz (36 de ani) și soțul ei, regizorul Radu Dragomir (55 de ani).

„Este o diferență doar pe hârtie, sincer. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că, în continuare, Radu îmi este și cel mai bun prieten. Ne cunoaștem atât de bine, încât discuțiile noastre, pentru cei din jur, par, de cele mai multe ori, eliptice și fără sens. Când mă gândesc la el, parcă mă gândesc la mine, și invers. Îl simt, iar el mă simte. Îl iubesc, iar el mă iubește”, mărturisea Dana Rogoz în trecut.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Marisa Paloma, probleme după naștere: „Credeam că lucrurile vor fi un pic mai simple de atât”

Marisa Paloma, despre primele luni de sarcină: „A fost groaznic”

Marisa Paloma s-a vaccinat anti-COVID-19 în timpul sarcinii

Cum s-au cunoscut Marisa și Liviu?

„Am avut o filmare de la Kanal D și el a fost trimis împreună cu un cameraman. Îmi spunea să nu mai stau mult pe telefon. În câteva săptămâni am devenit cei mai buni prieteni, apoi am început să ieșim și să discutăm despre vlog”, spunea Marisa în trecut, pentru revista VIVA!.

„Mi-a dat mai multe detalii, apoi mi-am dat seama că lucrează la promo la Kanal D. Cam așa a început relația noastră. El e omul care mă definește și care mă completează. A fost prima relație la care nu am ținut cont de dată. Am mai avut alte două relații înaintea lui”, a completat.

„Mă bucur din suflet că am reușit să dau peste un asemenea om. El este una dintre persoanele care mi-au schimbat viața. M-a ajutat foarte mult să mă maturizez, pe lângă emisiune. El este persoana care îmi spune când sunt îmbrăcată bine sau mai puțin bine. El era singura persoană cu care mă sfătuiam referitor la ținutele din emisiune (n.red.: Bravo, ai stil!)”, a mai spus atunci.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!