Reuşeşte sa încânte şi să emoţioneze săli pline, prin glasul şi prin interpretările ei tulburătoare. Maria Buză este actriţă şi cântareaţă, dar totodata soţie, mamă şi o femeie fericită. Ne-a vorbit despre cea mai mare realizare a vieţii ei, dar şi despre singura superstiţie pe care o are şi despre destin.
Când a luat nastere dragostea dv. pentru actorie si muzica?
Cred ca actoria si muzica sunt cele doua mâini ale mele. Deci, m-am nascut cu ele. Fara ele as fi un om infirm!
Este adevarat ca v-aţi dorit de fapt sa deveniţi balerina?
Da, este foarte adevarat! Condiţiile de viaţa ale familiei mele nu permiteau costurile unei scoli de balet, dar eu, descurcareaţa cum ma stiţi, am economisit bani si prin clasa a VII-a m-am înscris la cursurile de balet ale unei scoli populare de arta. Doi ani a ţinut minunea, dupa care am luat calea dansului popular si am devenit membra a ansamblului „Doina Bucurestiului” pentru urmatorii zece ani.
Aţi avut un model feminin pe parcursul ascensiunii dv.?
Lia Bugnar, prietena mea din copilarie. Nu stiu daca a fost modelul meu feminin, dar stiu ca îmi doream sa fi u cât mai mult în preajma ei, sa-i seman, sa vorbesc ca ea, sa gândesc ca ea, (asta era mai greu, ce-i drept) si tot asa… Oricum, sunt lucruri pe care nu le-as fi facut daca ea n-ar fi fost!
Recent a avut loc un concert de familie, „Tinereţea mea”, susţinut împreuna cu soţul dv., violonistul George Patrascu. A fost întocmai cum v-aţi dorit?
Da, aici ar fi multe de povestit! Acest concert a fost pentru noi o încercare foarte îndrazneaţa. Asa am afl at pasii pe care trebuie sa-i faci atunci când organizezi un astfel de spectacol, un spectacol pe care îl produci şi în care te produci, ca să zic aşa. E o nebunie totală! Mi-am dorit acest spectacol, în primul rând, pentru soţul meu. Am considerat întotdeauna că talentul şi munca lui trebuie aplaudate la scenă deschisă. Ceea ce s-a şi întâmplat. A fost un public senzaţional.
Pentru cei care vor să se bucure de spectacolul nostru, le dau din nou întâlnire la Sala Palatului, în data de 4 mai anul viitor.Pe scena teatrului, în ce piese jucaţi în această stagiune?
Pe scena Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, iubitorii de teatru, în general, şi iubitorii de mine, în special, mă pot vedea în două producţii de succes ale repertoriului teatrului: „Revizorul” şi „Sinucigaşul”, sub semnătura regizorului Felix Alexa.
Aveţi superstiţii înainte de a intra pe scenă sau la un show?
Aş avea ceva superstiţii, dar se pare că superstiţiile sunt ghinioanele celor care cred în ele. Să nu credeţi în superstiţii! Atât doar, înainte de a intra pe scenă, îl rog pe Doamne-Doamne să nu cumva să se ia cu treabă şi să uite de mine.
Care sunt prietenele dv. cele mai bune din lumea artistică?
O, dar sunt foarte multe, am o listă întreagă. Cu cine aş putea începe şi cu cine aş putea încheia?!
Cum reuşiţi să vă împărţiţi viaţa între televiziune, teatru, muzică şi familie?
Da, aici e dificil de răspuns. De curând, copilul meu mi-a spus: „Mama, tu nu mai ai timp pentru mine, când mai stai şi cu mine?” E greu să ajungi la un consens cu un copil de 11 ani. El ştie una şi bună, că îşi doreşte să stea cât mai mult cu noi, iar noi că trebuie să muncim şi să ne facem meseria. Aşa că, nu ne rămâne decât să aşteptăm vacanţa de iarnă şi să ne bucurăm împreună de ea.
Cum decurge un weekend care să fie exact pe gustul dv. în familie?
Nu există aşa ceva în viaţa unui artist. La noi, sfârşitul de săptămână începe cu ziua de luni. De multe ori, nici nu ştiu ce zi e, ştiu doar: „Astăzi, ce am de făcut?”
Ce vă place să faceţi când sunteţi singură acasă şi vă relaxaţi?
Să dorm în neştire!
Care este cea mai mare realizare din viaţa dv.?
Aceea că „doi-ul” nostru a devenit trei. Abia atunci poţi spune că ai o familie.
Credeţi că destinul este „scris” pentru fiecare?
„Dacă destinul nu depinde de tine, atunci de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul.” (Octavian Paler)
Visurile dv. s-au realizat?
Stau şi mă gândesc că atunci când suntem tineri contează doar prezentul, nu există viitor, dorinţe, idealuri. Vrem să trăim fiecare clipă a tinereţii cu o voluptate nemărginită. Abia mai târziu începi să visezi şi să-ţi doreşti împliniri. Universul te-aşteaptă şi începe să lucreze pentru tine. Trebuie doar să vezi şi vei avea realizări uimitoare. Mie aşa mi s-a întâmplat!