DJ Pascal, găsit fără suflare într-un hotel din Pitești

De Unica.ro, pe

DJ Pascal, pe numele real Pascal Di Fazio, a decedat duminică seară, la 62 de ani. Cauzele morții sunt încă necunoscute. DJ Pascal a fost găsit fără viaţă într-un hotel din cartierul piteştean Trivale, a anunţat presa locală.

Cătălin Cazacu, unul dintre prietenii foarte buni ai cunoscutului DJ, și-a anunțat regretul cu privire la moartea sa.

”Nu am cum să mi-l închipui decât vesel şi petrecând. Am făcut multe petreceri împreună. Am crescut şi mergeam la discotecă pe vremea când el punea muzică şi am ajuns să ne distrăm amândoi la pupitru. Probabil Dumnezeu avea nevoie de un DJ bun”, a declarat Cătălin Cazacu pentru click.ro.

Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI

Francezul Pascal Di Fazio era o prezenţă constantă pe scena cluburilor din întrega Românie și a fost distins la Carnavalul Mamaia 2013 cu premiul pentru „Cel mai bun DJ de la Carnaval”.

„Sunt francez, locuiesc în sudul Franţei, la opt kilometri de Saint Tropez. Am venit în România în 1997, când s-a deschis clubul Office din Bucureşti. Mi-a plăcut ţara, mi-a plăcut viaţa de aici şi m-am stabilit în România”, spunea Pascal în 2013, la Carnavalul Mamaia.

Foto – Facebook

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro