„Despre efectul aţei dentare asupra vieţii sexuale” cu Loredana

De Unica.ro pe

Cântăreaţa a debutat în ale scrisului cu volumul „Sexting”.

„Noul trend în conversaţia despre sex se numeşte sexting. A pornit subtil, prin licee, odată ce băieţii au început să fotografieze fetele în clasă în poziţii indecente şi apoi au trimis pozele mai departe. Celui care a combinat aparatul de fotografiat cu telefonul mobil nu i-a trecut, cu siguranţă, prin minte că o va îngropa defintiv în literatură pe doamna Chatterley şi că va naşte o nouă modă şi o nouă conversaţie”, îşi justifică Loredana Groza demersul literar în primul
capitol al primei ei cărţi, „Sexting”.

Un volum  pe care cântăreaţa l-a lansat, vineri, la librăria Diverta din mall-ul Vitan din Bucureşti.

După ce luna trecută, Lori a scos pe piaţă primul album în limba engleză, iar acum lucrează la alte două noi materiale discografice, dar şi la muzica pentru genericul unei telenovele („Aniela”), cântăreaţa, în vârstă de 39 de ani, şi-a împlinit o dorinţă mai veche, aceea de a se descoperi fanilor ei, nu numai prin muzică, dar şi prin intimitatea scrisului.

„Sexting”, titlul cărţii pe care ne-o propune Loredana,  este combinaţia dintre cuvintele „sex” şi „texting” (trimiterea de mesaje telefonice) şi înseamnă trimiterea de mesaje şi fotografii cu tentă sexuală mai ales prin intermediul sms-urilor, dar şi a e-mailului.
Citeşte continuarea pe evz.ro!

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica