Cum arată Dida Drăgan la 80 de ani. Artista a urcat pe scenă la Sibiu și a cântat o piesă celebră

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Celebra artistă Dida Drăgan a împlinit 80 de ani pe 14 septembrie. La doar câteva săptămâni distanță, ea a revenit pe scenă, într-o apariție rară, în cadrul unui concert organizat la Sibiu. Interpreta a cântat publicului venit să sărbătorească cei 55 de ani de activitate muzicală ai compozitorului Adrian Ordean.

Dida Drăgan, apariție rară pe scenă

Odată cu vârsta, aparițiile Didei Drăgan s-au rărit, deși ea a continuat să participe la evenimente dedicate muzicii românești. 

De data aceasta, pe 2 octombrie, ea a urcat pe scenă la concertul aniversar care a marcat 55 de ani de carieră ai muzicianului Adrian Ordean, care a avut loc la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. 

Citește și: Care este cel mai mare regret al cântăreței Dida Drăgan: „Dumnezeu nu m-a lăsat”

Evenimentul a reunit nume celebre ale muzicii românești, iar Dida Drăgan a fost una dintre surprizele serii. Publicul a aplaudat-o în picioare după ce a interpretat o piesă celebră din repertoriul său, compusă de Adrian Ordean.

În cadrul concertului au cântat și trupe și artiști cunoscuți precum Compact, A.S.I.A, Amadeus, Riff și Taylor.

Dida Drăgan a povestit că în momentul în care a urcat pe scenă a avut de înfruntat și temperaturile scăzute și a stat ore întregi în frig. Cu toate acestea, ea a făcut față cu brio și a avut un moment special.

„Am înghețat aproape șapte ore de frig, între ora 13 și 19.30, când am urcat pe scenă… dar nu mai contează asta. Publicul sibian este un public adevărat”.

Citește și: Cum se simte Dida Drăgan după 13 ani de luptă cu o boală cumplită

Artista a urcat pe scenă și a interpretat una dintre piesele din repertoriul său „De câte ori”, compusă de Adrian Ordean.

„Adi Ordean, după mine, este cel mai mare compozitor român. Este o onoare pentru oricare interpret căruia i se îndredințează o piesă… eu îi sunt foarte datoare”, a menționat solista în interviul publicat de Sibiul în imagini.

Chiar și la 80 de ani, artista a reușit să facă un moment de-a dreptul impresionant și a ridicat sala în picioare la piesa celebră pe care a interpretat-o.

Cum s-a îmbrăcat artista

Dida Drăgan a rămas o emblemă a muzicii românești și a stilului care a consacrat-o: garderoba neagră. Artista povestea, la un moment dat, că îi place să se îmbrace mereu în negru.

„Mă îmbrac în negru mereu, iar uneori îmi mai pun și câte o bluză albă, dar asta uneori. Țin minte când am debutat eu, și eram la începutul carierei mele la un spectacol mare pe care l-am susținut în Germania, și eram toată îmbrăcată în negru, iar nemților nu le-a plăcut acest lucru, dar eu toată viața mea m-am îmbrăcat în negru”, spunea Dida Drăgan pentru Click!.

Foto: captură video ”Sibiul în imagini”

Ultima modificare octombrie 6, 2026 5:05 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale