Cum a arătat copilăria Mihaelei Rădulescu. Părinții ei au avut meserii inedite: „N-aveam cum să o iau pe un drum greșit”

.

Mihaela Rădulescu și-a pierdut mama, la doar cinci luni după ce și-a pierdut partenerul de viață. Marilena Țiganu a decedat cu puțin timp înainte de Crăciun, la doar câteva luni după moartea lui Felix Baumgartener. Vedeta și-a pierdut tatăl în 2014, iar moartea mamei sale vine ca o lovitură extrem de dură, fiind unul dintre cei mai apropiați oameni din viața ei. Iată cum a arătat copilăria Mihaelei Rădulescu și ce meserii au avut părinții ei.

Cu ce se ocupau părinții Mihaelei Rădulescu

Atât mama, cât și tatăl Mihaelei Rădulescu, au fost, pentru o vreme, arbitri oficiali de raliu. Aceștia s-au implicat activ în organizarea și desfășurarea competițiilor auto.

Mihaela Rădulescu a vorbit despre acest lucru, povestit că a petrecut mult pe la raliuri.

Citește și: Mama Mihaelei Rădulescu a murit la cinci luni de la decesul lui Felix Baumgartner

„La 16 ani am condus prima dată, Dacia familiei, într-o pădure, pe un drum neasfaltat – tocmai participasem la un raliu tehnico-aplicativ, la Tg. Mureș, în calitate de copilot, iar pilotul era … mama. 

Am petrecut mult timp pe la raliuri, pe margine, pentru că a fost o vreme când ambii mei părinți erau arbitri oficiali și mă luau cu ei. Tata a organizat câteva ediții ale raliului „Ceahlăul”, asta după ce au interzis denumirea lui inițială de „Raliul Mănăstirilor” (pe macadam și asfalt). 

Îmi plăceau mașinile și abia așteptam să iau carnetul. Cred ca cel mai în detaliu îmi amintesc mașina bunicului meu, când eram mică, o Pobeda uriașă, care era senzația orașului Piatra Neamț”, a povestit Mihaela Rădulescu pentru iasirally.ro.

Ulterior, mama Mihaelei Rădulescu, Marilena Țiganu, a fost și profesoară de limba și literatura română, o meserie pe care a făcut-o cu plăcere în Piatra Neamț.

Citește și: Mihaela Rădulescu, din nou pe platourile de filmare. În ce emisiune va putea fi văzută fosta prezentatoare

După moartea tatălui ei, în 2014, Mihaela Rădulescu a adus-o pe mama ei la Monaco, unde stătea alături de Felix Baumgartener.

Nu s-a putut adapta la viața din Monaco și se întorsese în România, la prietenele ei.

Cum a arătat copilăria Mihaelei Rădulescu

Pentru că tatăl ei era adeptul disciplinei și al sportului, copilăria Mihaelei Rădulescu a fost lipsită de răsfăț. Mai mult, ea nu s-a jucat cu păpuși și nu a avut o copilărie roz. În schimb, de la 5 ani a practicat gimnastica de performanță.

Pentru că tatăl ei avea un stil dur, și-a crescut copiii în spirit sportiv, al disciplinei și al rigorii. Florin Țiganu a murit în 2014, după o luptă dificilă cu cancerul.

Citește și: Mihaela Rădulescu, gest surprinzător la trei luni de la moartea lui Felix Baumgartner. „S-au întâmplat multe în viața mea!”

„Din doi părinți profesori, n-aveam cum să greșesc fundamental sau să o iau pe vreun drum greșit, dimpotrivă. Și le sunt recunoscătoare pentru tot, mai ales pentru ce nu-mi convenea când nu înțelegeam de ce mă certau. Acum înțeleg tot și îi iubesc și mai mult”, povestea vedeta.

A crescut într-o familie de profesori și sportivi, așa că nu a avut o copilărie prea ușoară. Până la 18 ani nu s-a fardat, iar preocupările sale nu includeau decât școala și performanța. Antrenoare sa, Georgeta Donici, spunea despre Mihaela Rădulescu că era o sportivă perseverentă, cu psihic puternic.

Astăzi, Mihaela Rădulescu trece prin momente extrem de dificile. Și-a pierdut mama, ultimul părinte rămas în viață, după ce în urmă cu cinci luni își pierduse iubirea vieții sale.

Ultima modificare decembrie 19, 2025 4:44 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale