Corina Chiriac, despre dezamăgirile sentimentale: „A mințit că mă iubește doar pe mine”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 27 august 2019, 16:55
Corina Chiriac a vorbit într-un interviu recent despre minunea care a făcut-o să creadă în Dumnezeu, dar și despre viața sa sentimentală și poveștile de dragoste trăite.

Corina Chiriac va împlini pe 26 octombrie vârsta de 70 de ani, însă energia de care dă dovadă și activitățile în care este implicată dau de înțeles că în cazul artistei vârsta chiar este doar un număr și nimic mai mult. Cu toate că pe o scară de la 1 la 10 s-ar clasa undeva la 7+, așa cum ea însăși afirmă, fiind „o simplă muiere româncă, nici mai bună, nici mai rea”, Corina Chiriac se simte foarte bine în pielea ei: „Astăzi, «la vârsta mea», mă relaxez mult mai bine singură, cu emisiunile mele de investigații criminalistice, cu serialele polițiste bune sau cu documentarele de la BBC. Sau cu o tacla între gagici la un păhărel de șampanie, chiar dacă asta presupune un taxi la dus și unul la întors”, – a povestit Corina Chiriac într-un interviu acordat pentru femeide10.ro.

Corina Chiriac, despre dezamăgirile sentimentale:  „A mințit că mă iubește doar pe mine”

Corina Chiriac a mai dezvăluit că la vârsta de 33 de ani a început să creadă în Dumnezeu, atunci când a stat în fața unui miracol despre care, însă, nu a oferit prea multe detalii: „La 33 de ani, în ziua de 28 decembrie 1983, pe Via Dolorosa, la Ierusalim, am început să cred în Dumnezeu Tatăl și Fiul și Sfîntul Duh, în urma unei minuni”. Totodată, artista a dezvăluit că a avut parte de iubiri pătimașe, dar și de povești de dragoste dezamăgitoare din care s-a retras discret: „Am dispărut elegant, fără explicații supărătoare, fără să spun ceva ce aș fi regretat mai târziu. Pentru ce? Pentru că a mințit că mă iubește doar pe mine… Nu e suficient? Să fi zis, «Dragă, mie nu-mi ajunge un Harem, vrei să faci parte din acesta?». Poate ziceam  «Da», că aveam șansa să devin Favorită! Ce mai contează că peste ani zice «Vai, ce te-am iubit!»” – a mărturisit Corina Chiriac pentru sursa citată.

Corina Chiriac, Mamaia 75

Corina Chiriac a fost măritată o singură dată, timp de 4 ani, cu omul de afaceri Virgil Anastasiu, de care a divorțat în 1997. În tinerețe, însă, Corina Chiriac a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Ovidiu Lipan Țăndărică, cel care, ulterior, a declarat că regretă că nu a cerut-o de soție. De asemenea, Corina Chiriac a recunoscut că s-a iubit cu artistul ceh de talie internațională, Karel Gott. Cei doi s-au cunoscut în timpul unui festival de muzică din Cehoslovacia, unde artista ne reprezenta ţara. Au continuat să se întâlnească de fiecare dată când Corina Chiriac trecea granița țării, totul până în 1983, când artistei i s-a luat paşaportul. Atunci  a fost și momentul când povestea lor de dragoste s-a încheiat, după cum au declarat de-a lungul timpului surse din anturajul artistei.

Sursă foto: arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!