Chef Florin Dumitrescu s-a apucat de cântat. Cum sună prima piesă înregistrată de îndrăgitul bucătar

De Unica.ro pe

Chef Florin Dumitrescu s-a apucat de cântat. Celebrul bucătar a înregistrat o piesă care să anunţe începerea noului sezon „Chefi la cuţite“. Versurile sunt făcute chiar de el și sunt adaptate pe piesa „Praf de stele“ a trupei Viţa de vie.

Citeşte şi: Ce ocupație a avut Florin Dumitrescu înainte de a deveni chef

„Într-o dimineaţă, în timp ce eram în duş şi mă pregăteam să merg la filmări, am început să fredonez piesa lui Adi Despot de la Viţa de vie, „Praf de stele“. Pe măsură ce cântam, îmi veneau în minte complet alte versuri decât cele originale, care erau legate strict de bucătărie. Am continuat cântatul şi când am ajuns la platou, le-am spus colegilor ce idee mi-a venit, iar ei au plusat şi au zis «Ce-ar fi să facem toată piesa aşa, să filmăm chiar şi un videoclip?». L-am sunat imediat pe Adi Despot să îi spun ce idee mi-a venit şi să îi cer dreptul pentru a folosi linia melodică.  Ziua respectivă am fost greu de suportat pentru că unde eram eu se auzea şi piesa, în fiecare pauză am stat şi am scris versuri. A fost foarte mişto pentru că toată lumea era implicată şi mai venea cu câte o idee. Versul despre colegii mei, Bontea şi Scărlătescu a fost cel mai greu de scris. Aş fi avut atât de multe de spus despre ei, că îmi trebuiau trei piese, aşa că mi-a venit Cristina în ajutor şi l-a scris ea. În ultima zi de filmare a audiţiilor am organizat şi un mini-studio de înregistrare pentru că timpul nu îmi permitea să plec de acolo nici măcar o oră, şi aşa s-a născut această piesă şi acest clip care marchează lansarea celui de-al optulea sezon «Chefi la Cuţite»”, a povestit  Florin Dumitrescu, potrivit adevărul.ro.

Iată cum suna piesa cântată de chef Florin Dumitrescu:

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

Noul sezon „Chefi la cuţite“ revine la Antena 1 luni, 7 septembrie, de la ora 20.30.

Sursa foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro