Câți copii are Dan Alexa, de la Asia Express. A fost căsătorit de două ori

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dan Alexa a devenit și mai cunoscut pentru lumea mondenă odată cu participarea la Asia Express, alături de fostul fotbalist Gabi Tamaș. Cei doi au făcut pereche pentru a trăi aventura vieții lor, departe de tot ce înseamnă confort. Dan Alexa a vorbit în primul episod al emisiunii despre copiii lui și a recunoscut că s-a emoționat la un moment dat pentru că și-a dat seama că nu poate vorbi cu ei. Iată câți copii are Dan Alexa și ce vârste au aceștia.

Prima căsătorie

Antrenorul Poli Timișoara a preferat mereu să își țină viața personală departe de ochii publicului. Totuși, despre el se știe că a fost căsătorit și că a divorțat de două ori. Prima femeie din viața lui a fost Izabela, cea cu care are două fiice pe nume Casiana și Antonia.

Dan Alexa și Izabela au divorțat în 2016, fără ca vreunul dintre ei să ofere declarații cu privire la motivele care au dus la despărțire. Antrenorul a vorbit abia ani mai târziu despre relația lui cu Izabela.

„Eu am avut parte de o soție foarte bună, care și-a dedicat viața pentru mine. Ea suferea foarte mult când jucam prost sau eram criticat. Și-a făcut viața după programul meu. Cred că am ajuns la divorț pentru că am fost de foarte mult timp împreună.

Citește și: Dan Alexa recunoaște că a fost un tată absent pentru cele două fete ale lui. Concurentul Asia Express a vorbit despre experiența din reality-show

„Cred că am fost imatur în relație. Atunci când cunoști pe cineva de mult, există și riscul ăsta, să nu te maturizezi împreună cu relația și să apară alte probleme odată cu creșterea în vârstă. Cred că sunt persoane pe care le iubesc necondiționat. Important este că am o relație foarte bună cu ea acum și, până la urmă, viața merge înainte ”, a declarat Dan Alexa, potrivit impact.ro.

A doua căsătorie

În 2019, antrenorul a început o relație cu Andrada, partenera lui de viață care i-a devenit și soție. Aceasta i-a dăruit fostului fotbalist un băiețel, pe nume Dan Arka.

Nunta dintre Dan Alexa și Andrada a avut loc în 2022 și s-a ținut în secret. Totuși, după 5 ani de relație, cei doi au decis să divorțeze. 

Antrenorul nu a vrut să dea prea multe detalii despre ruptura dintre el și soția lui, însă a confirmat divorțul.

„Nu vreau să comentez nimic momentan. Este o acțiune, acum încep divorțul, însă nu vreau să comentez”, a spus Dan Alexa. Ulterior, el a revenit cu declarații:

„Am divorțat la notar și a mers mult mai repede. A fost totul pe cale amiabilă, suntem în relații foarte bune. Tot ceea ce contează este băiețelul nostru, Arkan”, a spus antrenorul.

Câți copii are Dan Alexa

Așadar, Dan Alexa are doi copii: cele două fete din căsnicia cu Izabela și un băiat din căsătoria cu Andrada.

Fiica cea mare a antrenorului este la facultate la Timișoara, iar cea mică este încă la școală. Dan Alexa a recunoscut că a fost un tată absent, fiind plecat mult timp, însă acum vrea să recupereze timpul petrecut departe de ele.

Citește și: Dan Alexa, despre experiența Asia Express: „Am mai cedat psihic. Unii au mai sărit calul”

Mai mult, când le-a dat vestea că pleacă la Asia Express, fetele lui au început să râdă. 

„Au început să râdă. Nu au avut încredere în mine, pentru că știau cum sunt. Sunt tipul care nu prea punea mâna pe absolut nimic în casă. Îmi vedeam doar de meserie. Mă interesau doar lucrurile care îmi plăceau, adică meseria, pe care m-am focusat și atunci ele au râs. Chiar m-au rugat să nu merg, pentru că mă fac de râs. Acum, sper ca după emisiunea asta să îi fac mândri. Pentru că, de fapt, tot ceea ce contează sunt copiii. Și dacă le aduci bucurie și sentimentul de mândrie – eu am fete mari – cred că mi-am atins un scop”, spune Dan Alexa.

Ultima modificare septembrie 10, 2025 12:57 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale