Adela Popescu vorbește despre divorțul de Radu Vâlcan. Care este lucrul pe care nu l-ar putea ierta: „În ochii mei nu ar mai fi niciodată cine este el”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc. Cei doi au împreună trei băieți, iar familia lor este extrem de unită, cu toate că există momente de tensiune și mici certuri. Acum, actrița a vorbit despre ce ar putea duce la un divorț de soțul ei și ce nu ar putea să ierte niciodată.

Adela Popescu, despre motivele pentru care ar putea să divorțeze de Radu Vâlcan

Actrița a fost invitat la podcastul lui Radu Țibulcă, unde a abordat mai multe subiecte, inclusiv viața de familie, stilul de parenting și cât de mult contează valorile comune într-o căsnicie. 

Ea a vorbit despre responsabilitatea alegerii partenerului de viață și momentele dificile dintr-un astfel de parteneriat. Mai mult, artista spune că există câteva lucruri peste care nu ar putea trece în ce privește relația cu Radu Vâlcan.

Citește și: Adela Popescu, imagini inedite din casa de la Șușani: „O lună de zile nu ne mai mișcăm de aici” 

„Eu nu mai cred în armonie în casă, dar să fie dragoste. Mie asta mi se pare foarte important, iar în ziua de azi mi se pare foarte greu, sunt foarte multe divorțuri. Omul cu care mergi la drum poate să fie una dintre cele mai importante decizi pe care le iei în viață, nu glumesc. Și după ce faci un copil, abia atunci îți dai seama. Dezamăgirea pe care o produci copilului este destul de mare (n.r. – în cazul unei despărțiri) și te doare enorm că nu ai ales mai bine.

Așa, oamenii dacă nu au copii, se despart, nu e nicio problemă. Dar când un copilaș suferă în urma deciziilor tale, este foarte greu. Asta ține oamenii în căsnicii greșite sau îi desparte. Chiar cred de multe ori că potrivirea pe anumite aspecte contează mult. Noi avem aceleași valori. Eu aș înnebuni dacă l-aș vedea că minte, sau că vorbește peste măsură de urât de oameni, sau că vrea să păcălească pe cineva. 

Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță cu cei trei copii. Cum s-au afișat în Grecia

În ochii mei nu ar mai fi niciodată cine este el. Altfel, faci tot felul de greșeli, că e coleric, astea le pot tolera, mergem mai departe, nu ne fac să ne despărțim. Dar momentul în care, uman, el m-ar dezamăgi, pentru mine ar fi sfârșitul, îți spun sincer”, a spus Adela Popescu în podcastul lui Radu Țibulcă.

Cum reușește să îi țină în frâu pe cei trei băieți

Vedeta a explicat că în casa ei este nevoie de autoritatea părinților, mai ales că are trei băieți energici, care sunt tot timpul puși pe bătăi și conflicte. 

Ea a explicat și anterior că nu își ceartă copiii fără motiv, însă există momente în care trebuie să ridice tonul.

„Pe de altă parte, uneori, nu se poate fără ton ridicat. Suntem prea mulți în casă și nu mă aud. Ridic tonul destul de des la ei pentru că deseori nu reacționează, se joacă, aleargă, și este nevoie.”, a mai spus Adela Popescu.

Ea a explicat că în trecut a apelat la serviciile unui terapeut, după ce a traversat o perioadă cu anxietăți și insomnii. Ea a mărturisit că se reîncarcă atunci când petrece timp singură și când merge în vacanțe. 

Ultima modificare septembrie 4, 2026 1:01 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale