Trucuri vestimentare pentru o apariție rafinată când afară e ger. 5 accesorii salvatoare

Feminină și atrăgătoare chiar și la -20 de grade? Sigur că da, cu piesele potrivite se poate orice.

Trotuarele pline de zăpadă și temperaturile extreme te determină să-ți iei gândul de la modă și să optezi pentru cele mai groase pulovere pe care le deții? Chiar și în zilele geroase poți avea o ținută rafinată și feminină, e de ajuns să știi ce combinații să faci și ce accesorii îți sunt cu adevărat utile. Iată câteva idei pentru ținute stilate, dar și foarte călduroase.

  1. Nu trebuie să lași fusta preferată în dulap dacă știi cum să o porți

Crezi că în zilele friguroase nu poți purta altceva în afară de jeanși? Nimic mai fals. Poartă o fustă plisată de lungime medie, din stofă sau un alt material mai gros și combin-o cu un pulover supradimensionat. Este un look fermecător, foarte cool, dar și călduros.

Accesoriul secret pentru a purta fustă iarna? Încălțămintea. Este de ajuns să te uiți printre aceste botine, pentru a găsi încălțămintea perfectă pentru un outfit călduros, dar și elegant. Sunt exact ce ai nevoie atunci când porți fustă, nu crezi? Arată excelent, e un outfit în tendințe în această iarnă și este foarte rafinat. Un mic pont este să adaugi o pereche de șosete mai lungi, tricotate, îți țin și de cald și compun un outfit foarte hip.

  1. Cel mai elegant accesoriu din garderoba unei femei. E absolut indispensabil iarna

Nu concepi să porți o căciulă iarna? Îți propunem atunci un accesoriu care dă un aer elegant oricărei vestmentații – pălăria. Cu o jachetă groasă, cu un croi masculin, un fular de dimensiuni generoase și o pălărie cu boruri largi vei fi o apariție ce nu poate fi trecută cu vederea. Mai mult decât atât, pălăria te va proteja și de frig, așa că este unul dintre accesoriile cu adevărat salvatoare în lunile de iarnă cu temperaturi nemiloase.

  1. Cool și foarte călduros. Îl ai în dulap?

Încă de anul trecut, eșarfa pătură a devenit un accesoriu must-have al sezonului. Practică, dar și stilată, această eșarfă se poate purta cu orice outfit, elegant sau casual. Sunt foarte populare modelele în carouri, însă poți la fel de bine să alegi și una uni. Pontul nostru? Alege una de culoare verde, este în tendințe anul acesta și va da un aer fresh întregului ansamblu.

  1. Poți purta orice, atâta vreme cât adaugi și acest accesoriu

Nu trebuie să uităm că iarna este momentul de glorie al cardiganului. Alege unul supradimensionat și cu adevărat călduros. Vei găsi o mulțime de variante în magazine, iar noi îți recomandăm să ai cel puțin 2-3 în nuanțele marsala, galben muștar sau roz pudrat. Sunt nuanțe care te ajuta să scoți din anonimat orice outfit ai purta, sunt feminine și în tendințe. Nu poți da greș alegându-le.

  1. Varianta salvatoare în zilele geroase

Anul acesta poate fi cu ușurință catalogat drept anul de glorie pentru helancă, în orice interpretare a ei. Este, într-adevăr, o variantă salvatoare pentru că este foarte călduroasă, dar și elegantă.  Îți propunem, însă, un body helancă, pe care să-l combini cu o pereche de jeanși  conici cu talie înaltă și cu un cardigan. Poartă această combinație cu o pereche de botine cu toc gros și vei veda că nici nu vei simți frigul.

Ce părere ai despre variantele propuse de noi mai sus? Tu ai aceste accesorii în dulap?

Sursa foto: Shutterstock

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Modă

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: