Un taximetrist din Târgu Mureș a fost atacat pe 28 ianuarie de trei copii care au urcat în mașina lui, cerându-i să îi ducă în localitatea Porumbeni. Pe drum unul dintre ei, un adolescent de 13 ani, l-a înjunghiat cu un cuțit.
Cuprins
Cuprins
Taximetrist, atacat de trei adolescenți
Mieruri, 28 ianuarie, trei copii cu vârste de 13, 15 și 16 ani au urcat într-o taxi, în Târgu Mureș. Aceștia i-auc erut șoferului să îi ducă în localitatea Porumbeni. Pe drum, i-au spus taximetristului să oprească într-o zonă pustie, moment în care minorul de 13 ani l-a tăiat pe acesta cu un cuțit pe față.
Potrivit procurorilor, cei trei adolescenți intenționau voiau să îl omoare pentru a-i fura mașina și banii. Taximetristul a scăpat cu viață, dar a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale.
„După ieșirea din satul Voiniceni, în direcția satului Porumbeni, într-o zonă arabilă, fără imobile, cei trei i-au solicitat persoanei vătămate să oprească autoturismul, iar după ce au coborât din acesta, martorul minor L.I a lovit cu un cuțit persoana vătămată în zona feței, cauzându-i leziuni traumatice constând într-o plagă înțepată la nivelul aripii nazale drepte penetrantă în fosa nazală, leziuni care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale”, au transmis autoritățile, într-un comunicat de presă.
Pe numele adolescenților a fost emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile.
Citește și: Demisie răsunătoare în prime-time. Un cunoscut jurnalist părăsește pupitrul de știri
Atacul, la câteva zile de la uciderea lui Mario Berinde
Acest incident vine la doar câteva zile după un alt caz care a șocat opinia publică din România. În Cenei, un alt adolescent de 15 ani, Mario Berinde, a fost ucis cu sânge rece în curtea unui prieten.
Atacatorul principal a fost, și de această dată, un copil de doar 13 ani, ajutat de doi complici de 15 ani. După ce au fost reținuți, părinții minorului de 13 ani au fost decăzuți din drepturi.
Citește și: Salata la pungă din supermarketuri este contaminată, arată testele de laborator. Pericolele pentru sănătate
Ceilalți doi adolescenți, în vârstă de 15 ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, alegând să stea în spatele gratiilor și nu în arest la domiciliu, de teamă că ar putea fi persecutați de oamenii revoltați.
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare ianuarie 30, 2026 2:30 pm