Momentul emoționant al reîntâlnirii dintre Rebeca și Melisa cu pădurarul care le-a salvat. Cum s-a schimbat viața lui Aurel de când a devenit erou 

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rebeca și Melisa sunt cele două fetițe care au dispărut din Târnăveni pe 30 martie, anul acesta. După 30 de ore de căutări, pădurarul Aurel Frandeș le-a găsit. El s-a reîntâlnit cu fetițele după aproape două luni de când le-a salvat și spune că aceasta este, de fapt, cea mai mare răsplată pe care o putea primi.

Pădurarul care le-a găsit pe cele două fetițe dispărute din Târnăveni, declarații emoționante

Aurel Frandeș a devenit erou fără să realizeze. El le-a găsit pe fetițele dispărute din Târnăveni la 30 de ore după ce acestea au fost căutate în disperare.

Melisa, de 4 ani, și Rebeca, de 5 ani, cele două fetițe au dispărut dintr-un cartier de la marginea Târnăveniului.  Autoritățile și localnicii s-au mobilizat și au început căutările la care au participat peste 300 de polițiști, pompieri, salvamontiști, dar și voluntari.

La doar 4 kilometri de locul dispariției se întindea o pădure, așa că lucrurile au devenit rapid și mai complicate.

Aurel Frandeș, agentul silvic ce se ocupa de pădure, se afla acasă, într-o comună aflată la 120 de kilometri depărtare. A aflat de dispariția fetițelor din mesajul RO-ALERT.

Citește și: Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu fetițele care au dispărut din Târnăveni. Copilele ar fi fost legate la ochi și răpite

Luni, când s-a întors la serviciu, a plecat spre Bobohalma pe urmele unor hoți de lemne. Pentru că plouase, a luat-o la pas, spre marginea pădurii, loc în care le-a văzut pe Melisa și pe Rebeca.

Foto: Eli Driu/Libertatea

„Una era jos şi una în picioare”, îşi aminteşte pădurarul. „Când am văzut rochiţa roşie, mi-am dat seama că sunt fetiţele date dispărute. Le-am întrebat cum le cheamă, cea mare mi-a spus că Rebeca, iar cea mică n-a putut vorbi. Plângea. Dar aşa, cât mai putea…”. 

Bărbatul le-a făcut o poză și a trimis-o unui polițist, ca să se asigure că ele sunt fetițele dispărute.

Citește și: Fetițele din Târnăveni au fost găsite în pădure. Rebeca și Melisa, de 4 și 5 ani, fuseseră date dispărute de o zi

„Am luat fetiţele, pline de noroi, cum erau, şi ude, le-am dat hainele de pe mine, o bluză pe una, vesta pe cea mare, şi le-am luat, pe una în spate şi pe una în braţe şi am mers, prin pădure, către maşină. Le-am spus că le duc la mama lor, acasă. Să nu mai plângă, că le duc acasă. Şi n-au mai plâns”, a povestit pădurar, conform Libertatea.

S-a reîntâlnit cu micuțele, după două luni

La două luni de când Aurel a devenit erou, acesta a venit să le viziteze pe fetițe. Le-a adus dulciuri, iar ele s-au bucurat să îl vadă pe „nenea pădurarul”. 

Nu îi cunosc numele, dar știu cine este și își aduc aminte cum le-a luat în brațe și le-a dus acasă, la părinți.

Citește și: Românii vor fi anunțați prin sistemul RO-ALERT dacă un copil a dispărut

Fetițele nu își amintesc decât că s-au culcat pe frunze și apoi s-au trezit cu lumina soarelui bătându-le în ochi. 

Rebeca și Melisa i-au mulțumit lui Aurel, care s-a emoționant până aproape de lacrimi.

„Să creşteţi mari! Şi, când sunteţi mari şi o să fiu eu mai bătrân, să veniţi şi să mă căutaţi şi voi pe mine. Bine?”.

Citește întregul reportaj pe Libertatea.

Ultima modificare mai 27, 2026 1:25 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale