Jurnalistul Patrick André de Hillerin a decedat luni, 29 septembrie, la doar 52 de ani. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști din România și unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu.
Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani
Patrick André de Hillerin a avut o carieră de peste 30 de ani în presa românească. A început să scrie în 1990, pe când avea doar 15 ani, în revista Ligii Studenților. Apoi, s-a alăturat publicației Cațavencu și a fost unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu și, mai târziu, ai revistei Cațavencii.
Citește și: Roxana Ciuhulescu, în doliu. Vedeta a făcut un anunț trist: „O parte din sufletul meu a plecat”
El a colaborat cu publicații precum Libertatea, Săptămâna Financiară și Dilema, lucrând și în televiziune în proiecte precum „Jurnalul Academiei Cațavencu”, „Starea Nației” și „România 9”. Din august 2025, el publica editoriale și analize în publicația Gândul.
Jurnalistul a fost găsit fără viața în localitatea Jurilovca, județul Tulcea, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele și cauzele decesului.
Avea o carieră de peste 30 de decenii
Cunoscut în presă sub inițialele PAH, jurnalistul a rămas una dintre vocile emblematice ale presei satirice și de opinie de după 1990.
Citește și: Doliu în lumea teatrului. Adriana Piteșteanu a murit la 90 de ani
„Cu adâncă durere în suflet vă anunțăm dispariția prematură a colegului de breaslă Patrick André de Hillerin, la doar 52 de ani. Plecarea sa lasă în urmă un gol greu de cuprins în cuvinte și o profundă tristețe în rândul celor care l-au cunoscut, apreciat și respectat”, a transmis publicația.
Ziaristul avea mai multe probleme medicale, printre care hipertensiune și diabet.
„Prin activitatea sa jurnalistică, prin vocea sa distinctă și prin pasiunea pentru adevăr, pentru meseria pe care a slujit-o, Patrick André de Hillerin și-a lăsat amprenta asupra presei românești”, a transmis „Tulcea Noastră”.
Ultima modificare septembrie 29, 2026 12:26 pm