În contextul reapariției în spațiul public a unor discuții privind posibile modificări ale legislației legate de pensionare, ministrul Muncii, Florin Manole, a intervenit pentru a clarifica situația și pentru a liniști persoanele îngrijorate de eventuale schimbări. Acesta a subliniat că nu există niciun proiect în lucru care să vizeze ajustarea vârstei de pensionare sau a regulilor privind pensionarea anticipată, iar cadrul legal actual rămâne neschimbat.
Cuprins
Cuprins
„Îndemn la calm și la liniște”
Ministrul Muncii a precizat că nu există niciun proiect legislativ în lucru și că subiectul este deja reglementat prin legislația în vigoare și prin angajamentele asumate în PNRR
Manole a declarat că temerile pensionarilor și ale celor care se apropie de pensionare sunt firești, dar nejustificate în contextul actual.
„În primul rând, eu îndemn la calm și la liniște pentru că îmi dau seama că pensionarii sau cei care vor să se pensioneze sunt în mod legitim neliniștiți. Vreau să-i liniștesc pentru că, în momentul actual, nu avem niciun proiect în lucru în Ministerul Muncii”, a spus ministrul, potrivit romaniatv.net.
El a subliniat că atât vârsta de pensionare, cât și pensionarea anticipată sunt deja stabilite prin lege și au fost agreate cu Comisia Europeană. „Al doilea lucru, această temă, a vârstei de pensionare și a pensionării anticipate, sunt două teme, de fapt, care sunt deja legiferate, sunt deja agreate cu Comisia Europeană și sunt deja jaloane în PNRR îndeplinite odată cu anul 2023. Așadar, nu vom redeschide jaloane închise din PNRR.”
Subiectul, reaprins de Ministerul Apărării
Întrebat de ce discuția a reapărut în spațiul public, Manole a explicat că inițiativa a venit inițial din partea Ministerului Apărării, însă nu a fost urmată de niciun demers concret.
„Am discutat prima oară cu ministrul Apărării, care a fost primul care a vorbit despre subiectul ăsta. Mi-a zis că el crede că trebuie să umblăm aici, că vor lucra un proiect, dar au trecut luni de zile și nu s-a întâmplat nimic”, a afirmat Manole. „Nu înțeleg de ce chiar din Ministerul Apărării a fost făcut acest discurs public, îngrijorător pentru cei vizați.”
„Regulile sunt deja clare”
Ministrul a reiterat că pensionarea anticipată și creșterea treptată a vârstei de pensionare sunt deja prevăzute în legislația actuală și nu necesită modificări.
„Oamenii ăștia nu se pensionează așa cum s-a zis, la 40 de ani. Nu-i adevărat. Pensionarea anticipată se face după niște reguli de vechime pe care nu le poți îndeplini foarte simplu. Regulile sunt deja clare”, a precizat el.
Manole a adăugat că nu vede motive pentru a interveni din nou în acest domeniu: „Nu văd de ce am reinterveni, mai ales că am face-o în defavoarea angajaților, iar ministrul Muncii nu vrea niciodată să facă nimic în defavoarea angajaților.”
Foto – Facebook
Ultima modificare aprilie 15, 2026 11:03 am