Codul portocaliu de ninsori abundente a făcut ca Bucureștiul să fie aproape complet alb. Stratul de zăpadă a blocat mii de mașini, iar oamenii s-au văzut nevoiți să meargă la muncă prin troiene. Cei care stau la casă sunt obligați să dea zăpada din fața curții, de pe trotuar, altfel riscă amenzi usturătoare.
Cuprins
Cuprins
Locuitorii la case, obligați să dea zăpada din fața curții
Românii care locuiesc la casă sunt obligați să curețe trotuarul din fața curții de zăpadă, conform legii.
Cei care nu respectă aceste reguli, ar putea fi amendați. Proprietarii trebuie să dea zăpada și gheața din dreptul proprietății în termen de 24 de ore de la oferirea ninsorii. Altfel, aceștia pot lua amendă cuprinsă între 200 și 500 de lei.
Citește și: Reacțiile vedetelor după ce România a fost acoperită de zăpadă. Dan Negru: „M-a sunat mama speriată”
Totodată, instituțiile publice, firmele sau alte entități juridice au aceeași obligație, însă sancțiunile financiare pot ajunge până la 2.000 de lei. Ei trebuie să dea zăpada din spațiile în care își desfășoară activitatea, respectiv din curtea și din fața proprietății.
„Potrivit prevederilor din anexa nr.1 HCGMB NR.120/2010 privind normele de salubrizare, persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului/construcției și să curețe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă și gheața formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau își desfășoară activitatea, de la sediile de firme, curți și terenuri deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale.
Măsuri de prevenție pentru pietoni
Deszăpezirea este extrem de necesare pentru buna circulație a oamenilor. În aceste condiții, bătrânii și alte categorii de persoane vulnerabile se pot accidenta alunecând sau căzând din cauza zăpezii și a gheții.
Totodată, curățarea zonelor nu trebuie să fie făcută aruncând zăpada pe carosabil sau spațiile verzi.
Mai mult, proprietarii trebuie să scape de țurțurii de pe acoperiș, să curețe rigolele și șanțurile din jurul locuințelor.
Citește și: Taximetrist găsit mort în mașina de serviciu, în mijlocul codului roșu de ninsoare
În cazul afacerilor de la parter sau a magazinelor, operatorii economici trebuie să asigure că oamenii pot intra fără pericole, motiv pentru care trebuie să curețe zăpada, gheața și țurțurii care ar putea în pericol clienții.
Ultima modificare februarie 19, 2026 4:06 pm