Profesorii nevaccinați anti-COVID-19 ar putea preda doar online

De Unica.ro, pe
Reluarea activității în școli cu prezență fizică ar putea fi posibilă doar cu profesorii vaccinați. Cei nevaccinați ar putea preda doar online.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că vaccinarea este un act voluntar, dar și unul care denotă de responsabilitate, fiind unica soluție pentru a încheia pandemia. Acesta a adăugat că există o presiune tot mai mare din partea părinților ca reluarea fizică a cursurilor să aibă loc „doar cu cadrele didactice vaccinate”.

„Vaccinarea este singura soluţie, cred că pentru oricine are un raţionament logic, pentru a încheia, rezolva această criză sanitară”, a explicat Cîmpeanu într-o conferință la Ploiești, după cum arată Agerpres. „(…) Vaccinarea este un act voluntar, un act de responsabilitate. Înţelegem foarte bine, sunt colegi care au afecţiuni de ordin medical care îi împiedică să se vaccineze. Înţelegem şi reticenţele, reticenţe pe fond şi reticenţe generate de tot ceea ce se promovează în ultimul timp vizavi de un anumit tip de vaccin”.

Citește și: O fetiță face școala online printre capre, într-un vârf de munte

Citește și: Elevii nu vor mai da teze în anul școlar 2020-2021

Citește și: Povestea impresionantă a unei fetițe de 12 ani care a devenit profesoară după ce școlile s-au închis

Citește și: Cât durează noile restricții, potrivit lui Florin Cîțu: „Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie”

El a spus că nu are rezerve cu vreun vaccin anti-COVID-19, în condițiile în care trei cadre didactice din familia lui sunt vaccinate cu ser de la Pfizer, respectiv de la AstraZeneca.

„E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, sigur, fiecare e îndreptățit să aibă propriile îngrijorări, de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate”, a adăugat el, citat de Digi24. „Este această presiune care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică. Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens, justificată, dintr-o perspectivă. Perspectivele sunt multiple”.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!