Mihaela Bilic: Câte sărmăluțe putem mânca de sărbători pentru a nu ne îngrășa

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 15 decembrie 2021, 15:16

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și aprovizionările alimentare pentru masa tradițională de Crăciun și Anul Nou sunt deja în toi. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie pentru orice gurmand, dar pe cât de delicioase sunt preparatele tradiționale românești de Crăciun, pe atât de bogate în calorii sunt și ne pot aduce un surplus de kilograme considerabil dacă nu le consumăm cu moderație.

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Desertul mâncat la sfârșitul mesei îngrașă mai puțin”

Dar ce înseamnă, e fapt cu moderație? Expertul în nutriție Mihaela Bilic a explciat, pentru Pro TV, care sunt porțiile corecte pe care le putem consuma din bucatele de sărbătoare, pentru a nu ne îngrășa. Vestea bună este că putem mânca de toate, cât timp nu întrecem măsura.

Citeşte şi: Mihaela Bilic: „Și pâinea neagră, și cea prăjită îngrașă la fel de mult!”

Mihaela Bilic spune că, pentru zilele de sărbătoare, porțiile recomandate sunt așa:

  • Patru bucăți de sarmale (280 de calorii ) cu o lingură de varză și o felie de mămăligă (de mărimea unei felii de pâine sau a unei palme. Mămăliga și pâinea au circa 80 de calorii/felie);
  • 150 grame de friptură (circa 250 de calorii);
  • Patru cârnăciori de mărimea degetului mare (circa 350 calorii) cu trei linguri de garnitură – piure de cartofi (80 calorii);
  • Două polonice de ciorbă, adică un bol cu diametrul de 15 cm (250 calorii) și o felie de pâine;
  • Trei linguri salata boeuf (1 lingură de 40 g  = 100 calorii). Atenție la ce calorii mai adăugăm când mâncăm salata!;
  • 30 grame slănină (139 calorii) cu o felie de pâine;
  • O felie groasă cât un deget de cozonac (300 de calorii);
  • O bucată cât palma de caltaboș (100 g caltaboș = 300 calorii);
  • 50 grame tobă, adică ½ din palmă (150 calorii) cu o felie de pâine;
  • Un castron cu diametrul de 15 cm de piftie (un bol de 200 g = 20 calorii) cu o felie de pâine.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!