Leacuri cu fructe de toamnă

De Libertatea pentru femei pe

Fructele de toamnă sunt nu numai delicioase, ci și un adevărat izvor de sănătate. Doctorul farmacist Ovidiu Bojor ne recomandă câteva remedii la îndemâna oricui.

Mărul scade colesterolul

Mărul previne și combate hipertensiunea arterială, ateroscleroza, scade colesterolul „rău”. Are efect ușor laxativ, absoarbe toxinele și ajută la eliminarea lor. În obezitate, ar trebui ca o zi pe săptămână să nu se consume decât mere, în cantitate de până la un kilogram. Pentru alte probleme, se poate face un decoct dintr-un măr tăiat în bucăţele la o jumătate de litru de apă. Se fierbe până când cantitatea ajunge la jumătate. Se beau trei până la cinci căni pe zi. Siropul de mere este foarte bun în bolile de plămâni, în răceli și ca laxativ. Se prepară din suc de mere și zahăr în cantităţi egale. Se fierbe la foc mic până când capătă consistenţa de sirop. Se iau două linguri înainte de fiecare masă.

Prunele combat constipaţia

Prunele sunt excelente mai ales pentru combaterea constipaţiei. Se pot consuma ca atare, mai ales dimineaţa, pe stomacul gol, dacă nu ai gastrită sau ulcer. Mai poţi face un macerat la rece din 200 g de prune uscate (nu afumate) ţinute în apă cât să le acopere trei-patru ore. Apa se bea dimineaţa, iar prunele se mănâncă seara. Sucul de prune este și el eficient. Se bea câte un pahar înainte de fiecare masă. Frunzele de prun sunt diuretice, laxative, reduc febra și se mai folosesc împotriva viermilor intestinali. Se fierbe o lingură de frunze la o cană timp de 10-15 minute.

Perele purifică organismul

Perele sunt foarte bune ca laxativ și diuretic. De aceea, sunt recomandate în afecţiunile urinare, reumatism și gută. Ajută și la eliminarea pietrelor și nisipului din rinichi. Poţi să le mănânci ca atare. Mai poţi bea suc proaspăt – două sau trei pahare pe zi înainte de masă. Frunzele de păr au un efect diuretic, dezinfectant, antiinflamator și ușor sedativ. Se face o infuzie din 100 g frunze proaspete sau 25 g frunze uscate la un litru de apă. Această cantitate se bea în decursul unei zile.

Gutuile vindecă răceala

Gutuile sunt antidiareice și antivomitive. Sunt indicate și în hemoroizi, hemoragii uterine, laringite, faringite, amigdalite. Prin aplicaţii externe, ajută la vindecarea eczemelor și a arsurilor. Se consumă ca atare sau sub formă de suc, sirop, jeleu sau în mâncare. Mai poţi face un decoct dintr-o gutuie mare rasă la un litru de apă. Lași să fiarbă până când lichidul ajunge la jumătate. Toată cantitatea se bea în decursul unei zile. Pentru bolile de plămâni este foarte bună infuzia din seminţe de gutuie – o linguriţă la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro