În fiecare dimineață trebuie să faci un singur lucru ca să poți slăbi

De Sandra S., pe

Ca să poți elimina mai repede kilogramele în plus, trebuie să faci un singur lucru în fiecare dimineață. Află ce au descoperit oamenii de știință că este un obicei foarte important și incredibil de simplu.
Oamenii de știință de la Universitatea din Medicină Northwestern au descoperit un lucru aproape incredibil, dar foarte folositor pentru cei care vor să slăbească. Atunci când te trezești trebuie să stai la soare preț de câteva minute, iar asta te poate ajuta să dai jos kilograme mai ușor.
La studiu au participat 54 de voluntari cu vârsta medie de 30 de ani. Participanții au purtat câte un dispozitiv care înregistra minutele petrecute la soare vreme de șapte zile consecutive. De asemenea, ei au notat și ce au mâncat zilnic pentru a calcula și caloriile. Rezultatele au arătat că persoanele care au petrecut mai mult timp la soare de dimineață, au un Indice de Masă Corporală mai mic decât cei care au petrecut mai puțin timp la soare, indiferent de cât de activi erau sau ce mâncau.
De ce te ajută statul la soare să slăbești
Nici cercetătorii nu pot da un răspuns cu siguranță, însă există o posibilă explicație în acest sens. Dacă stai la soare dis-de-dimineață, lumina puternică îți sincronizează ceasul intern, ceea ce înseamnă că vei avea un program de somn regulat, ceea ce îmbunătățește metabolismul, iar mai departe acest lucru duce la scăderea în kilograme.
Potrivit studiului, ai nevoie de 20-30 de minute de stat la soarele dimineții, între orele 8 și 12, ca să poți slăbi mai ușor. O bună variantă este să faci sport în aer liber între acele ore sau, dacă nu ai destul timp de sport dimineața, măcar stai cu geamul larg deschis și bea-ți cafeaua de dimineață în razele soarelui.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!