Sex: Cele mai bune 5 poziţii pentru un vagin prea larg

De Adina Radu, pe
Sex

După ce o femeie naşte, vaginul îşi revine mai greu şi nu mai este la fel de strâmt ca înainte. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, pereţii vaginali îşi pierd din elasticitate, iar vaginul rămâne mai larg.
În această situaţie, sexul nu mai este la fel de plăcut – cel puţin pentru el – în sensul că îi va lua mai mult timp să ejaculeze, aşa că îţi propun următoarele poziţii, de la cea mai simplă la cea mai complicată:

Impact adânc

Poziţia aceasta este potrivită pentru penetrarea adâncă: tu te aşezi pe spate la marginea patului şi urci picioarele pe umerii lui, în timp ce el stă în genunchi pe jos, în faţa ta, şi te penetrează. În caz că patul este mai jos sau mai sus de mijlocul lui vă puteţi folosi de perne – fie sub tine, fie sub genunchii lui.

Doggy style

Aşa cum îi spune şi numele, faceţi sex ca doi… căţei. Tu trebuie să stai în genunchi şi în mâini, pe jos, în timp ce el intră prin spate, stând tot în genunchi. Ţine-ţi picioarele apropiate, iar el le încalecă. Ideal ar fi să puneţi ceva moale pe jos, cum ar fi o pătură sau un covor mai pufos.

Doggy în picioare

Principiul este asemănător, însă de data asta stai în picioare, aplecată în faţă. Cu mâinile te poţi sprijini de un scaun, de canapea sau de perete. La fel, tu ţii picioarele apropiate, iar el te penetrează din spate. Atât poziţia aceasta, cât şi cea de mai sus, sunt bune şi pentru sex anal.

Crabul sexual

Acum lucrurile devin un pic mai complicate. Partenerul tău trebuie să se întindă pe spate în pat, iar tu vei sta deasupra astfel: picioarele tale vin peste umerii lui, te laşi uşor pe spate şi te ţii de genunchii lui. După ce a intrat în tine, tu trebuie să te mişti din spate în faţă, cu fundul.

Gardianul

Pentru poziţia aceasta trebuie să fii puţin elastică. Ţii picioarele apropiate şi din picioare te apleci cât poţi de mult în faţă. Partenerul te penetrează din spate şi te va ţine de mâini, aşa cum un gardian ar ţine un prizionier.

Balerina

Amândoi staţi în picioare, de data aceasta unul cu faţa către celălalt. Tu îţi ridici un picior pe umărul lui (din nou, trebuie să fii destul de elastică – de aceea poziţia se numeşte „balerina”), iar el intră ca şi cum aţi fi în pat, în poziţia misionarului. Dacă nu reuşeşti să-ţi duci piciorul atât de sus, ai putea încerca să-l ţii pe talia partenerului.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!