Sexul ne face mai frumoase. Ştiţi cum?

De Adina Radu, pe

În zilele noastre timpul este din ce în ce mai preţios, dar şi din ce în ce mai puţin. Este important să ne alocăm zilnic timp pentru noi însene şi, foarte important, să petrecem timp în pat cu partenerii noştri.
Ştim deja că atunci când întreţinem relaţii sexuale ardem mai multe calorii, iar endorfinele eliberate în momentele de maximă plăcere ne fac să ne simţim mai fericite. Sexul are şi alte beneficii, în special pentru piele şi odihnă.
De exemplu, atunci când suntem stresate, în organism se joacă nişte hormoni dăunători în special pentru piele – o fac să îmbătrânească mai repede. Ei bine, dacă facem sex măcar de trei ori pe săptămână şi ajungem la orgasm putem întârzia efectele stresului. Ba chiar, ajută la vindecarea mai rapidă a arsurilor cauzate de soare.
Dimineaţa, când vă treziţi, vă uitaţi în oglindă? Nu-i aşa că arătăm toate mai bine după o noapte cu iubitul? Obrajii sunt mai coloraţi, buzele asemenea, iar pielea este mai fină.
Mai mult, odihna este foarte importantă pentru a arăta bine. De aceea este indicat să facem sex seara, înainte să ne culcăm, pentru că astfel vom avea un somn calitativ, reconfortant.
femeie pe scaun, in lenjerie intima
Orgasmul, este cheia pentru a obţine beneficiile actului sexual. Dacă nu ajungi la climax, atunci în organism se eliberează mai puţine substanţe bune pentru tine. În cazul în care nu ai un partener, poţi foarte bine să te masturbezi sau să faci exerciţii fizice. Jumătate de oră de jogging sau de ridicat greutăţi îţi poate aduce aceleaşi plusuri – dar nu şi aceeaşi plăcere.
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!