De la claustrofobia sexuală şi până la partenofobie: Cele mai ciudate fobii

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fobia este o stare patologică de frică obsedantă, însă fără o cauză precisă sau raţională. Fobiile pot avea legătură cu absolute orice, chiar şi cu sexul. Iată câteva dintre cele mai bizare astfel de fobii sexuale:
Partenofobia
Partenofobii sunt cei care sunt pur şi simplu înspăimântaţi de femeile virgine şi de fetele tinere, adolescente.
Itifalofobia
Probabil că nu te-ai gândit până acum că există oameni pe lumea aceasta cărora să le fie frică de… penisul erect.
De la claustrofobia sexuală şi până la partenofobie: Cele mai ciudate fobii
Medomalacufobia
Dacă mai sus am pomenit de frica de erecţie, această fobie este oarecum invers – cei care au această fobie sunt terifiaţi de pierderea erecţiei şi de disfuncţiile erectile.

Citeşte mai departe pe pagina următoare!

Gimnofobia
Gimnofobii nu sunt doar cei cărora nu le place să se dezbrace de faţă cu lumea sau chiar când sunt singuri, ci le este frică de-a dreptul de gândul că s-ar putea dezbrăca sau că cineva ar putea rămâne în pielea goală lângă ei. Probabil această fobie are legătură cu o traumă din copilărie însă nu este neapărat o teamă raţională.
De la claustrofobia sexuală şi până la partenofobie: Cele mai ciudate fobii
Eurotofobia
Bărbaţii se gândesc la sex de 13 ori pe zi (cel puţin!), dar nu şi cei care sunt eurotofobi. Aceştia sunt tulburaţi la vederea organelor genitale feminine.
Frica de visele erotice
Această teamă, numită şi oneirogmofobie, este un adevărat stres pentru cei care o au, pentru că se tem atât de visele umede, dar şi de posibilitatea de a le avea…

Citeşte mai departe pe pagina următoare!

Malaxofobia
Sau neliniştea cauzată de preludiu. Cei care suferă de această fobie se tem de stimularea dinaintea partidei de sex, cu toate că nu au nicio problemă cu contactul sexual în sine.
Filemafobia
Un sărut între doi oameni care se iubesc este un gest intim, ce ar putea duce mai departe la relaţiile intime. Filemafobii se tem de intimitatea dată de sărut, în cuplu.
De la claustrofobia sexuală şi până la partenofobie: Cele mai ciudate fobii
Claustrofobia sexuală
Claustrofobii se tem de spaţiile închise, simţind că se sufocă dacă nu au destul loc să se desfăşoare. Claustrofobia sexuală este chiar teama de a întreţine relaţii intime în spaţii… închise.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton