Cum îţi sabotează psihicul viaţa sexuală

De Stela Moisescu pe

Te regăseşti şi tu în următorul scenariu: ai avut o relaţie cu un bărbat care, din varii motive, nu te satisfăcea în pat. V-aţi despărţit, ai cunoscut pe altcineva…
… şi ai ajuns  la „surprinzătoarea” concluzie că… nu eşti frigidă. Fostul era de vină! În realitate, te înşeli. Adesea, motivul pentru care nu ai o viaţă sexuală satisfăcătoare ţine de tine şi de psihicul tău. Doar cu mintea reuşim să ne sabotăm viaţa sexuală în foarte multe feluri, majoritatea prea subtile pentru a le recunoaşte.

Nu te mai lubrifiezi

Ce poate fi mai frustrant decât ca după un preludiu îndelungat să nu poţi face sex, pentru că totul este extrem de uscat. Multe femei ajung în cabinetul ginecologic din cauza faptului că nu se lubrifiază suficient, dând vina pe anticoncepţionale şi pe dezechilibrul hormonal. În urma analizelor, uneori se constată că problema este de ordin psihologic.

O prietenă îmi povesteşte că a trecut prin această situaţie şi a ajuns la concluzia că nu se mai lubrifia în timpul sexului pentru că dispăruse atracţia dintre ea şi partenerul ei. Faptul că celălalt nu te mai stimulează şi mental cântăreşte enorm, indiferent că te atinge aşa cum îţi place. Uneori nu este îndeajuns să îţi doreşti să faci sex, trebuie să îţi doreşti să faci sex cu iubitul tău.

Nu mai eşti atrasă de iubitul tău

Ai zice că trebuie să te resemnezi cu acest fapt. Nu şi dacă această lipsă de atracţie este cauzată de factori externi ce pot fi combătuţi. De exemplu, un bărbat egoist, care nu acordă atenţie nevoilor tale, dar care emite multe pretenţii te va lăsa rece mai devreme sau mai târziu. La fel, unul care te neglijează în viaţa de zi cu zi. Văzând că el nu îşi mai dă interesul sau că nu apreciază lucrurile pe care le faci tu pentru el, vei ajunge să te întrebi de ce te-ai îndrăgostit de el. 

Ai dureri în timpul actului sexual

Durerile din timpul actului sexual reprezintă o altă problemă care poate izvorî doar din mintea ta. Temerile de orice fel cauzează o stare de încordare, care te împiedică să te bucuri de sex. Îţi poate fi teamă că refuzul de a face sex îl va împinge în braţele alteia sau că nu te consideră bună la pat. Specialiştii susţin că o fostă experienţă dureroasă poate provoca anxietate, suficientă încât să repeţi episodul dureros deşi cauzele iniţiale au dispărut.

Nu mai ai orgasm

Experţii accentuează cât de important este să te simţi bine în pielea ta, bine în prezenţa partenerului tău, bine în posturi sexy, totul pentru a putea avea orgasm. În ultima vreme remarci că îţi este mult mai greu să atingi orgasmul? Motivele de ordin psihic sunt numeroase: suspectezi că te înşală, a glumit pe seama kilogramelor tale în plus, nu vă mai potriviţi în pat şi ţi-e greu să îi mai intri în graţii.

Ai remarcat cu siguranţă că stresul te îndepărtează de orgasm. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre bărbaţi. Eşti curioasă cum de iubitul tău propune să faceţi sex deşi i s-a tăiat din salariu sau e supărat pe tine? Bărbaţii văd sexul ca pe un scop în sine, în timp ce femeile vor să obţină de la sex apropiere emoţională de partener. O altă diferenţă este că domnii văd sexul ca pe o manieră de a obţine plăcere, în timp ce doamnele şi domnişoarele au nevoie de plăcere pentru a face sex.

Aceste două diferenţe de optică îi avantajează pe bărbaţi care nu lasă psihicul să le saboteze viaţa sexuală. 

Ai început să mimezi orgasmul

Existe mai multe motive de ordin psihologic pentru care îţi sabotezi astfel fiecare partidă de sex. În principiu, eşti foarte preocupată de ce crede el despre tine şi ai mai multe temeri, cum ar fi că te va părăsi pe motiv că nu există atracţie sau că te va cataloga „frigidă”. Altfel, poţi mima orgasmul pur şi simplu pentru că îţi este frică să pierzi controlul şi să te apropii într-o manieră atât de intimă de iubitul tău.

Atunci când viaţa ta sexuală este nesatisfăcătoare este important să analizezi problemele de ordin psihologic pe care le poţi avea. Relaţia ta cu tine, dar si cu iubitul tău îţi influenţează decisiv sexualitatea.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO