Ce vrea de la tine, în funcţie de actriţa preferată

De Diana Zagrean pe

Bărbaţii au nevoie şi dorinţe ascunse, dar tu poţi ghici chiar şi cele mai mari secrete. Vezi cum afli ce vrea de la tine, în funcţie de actriţa sau cântăreaţa preferată.

Emma Watson

Să ne lămurim, îi place acea Emma Watson care le ştia pe toate, avea părul vâlvoi şi nu rata nicio oră de magie din Harry Potter, sau Emma Watson care a reuşit să facă cei mai mulţi bani în 2000? Dacă iubitul tău o place, poate că înseamnă că îşi doreşte o femeie puternică şi inteligentă, că nu îl deranjează dacă ea preia iniţiativa (prea) des şi că este uneori mai copilăros decât media bărbaţilor.

Jennifer Lawrence

Sigur, este o actriţă frumoasă şi joacă în nişte filme de acţiune, ceea ce o poate propulsa pe orice femeie în topul preferinţelor amsculine.
Cu toate astea, dacă jumătatea ta visează la Jennifer Lawrence, s-ar putea să fie îndrăgostit de stilul ei simpatic şi brutal de sincer.
Dacă ai observat ce se scrie despre ea, Jennifer Lawrence este deja faimoasă pentru spart tabu-uri şi discursuri de „fata din vecini”. Te vrea naturală şi haioasă, dar mai ales relaxată în orice împrejurare.

Rihanna

Chiar dacă nu este actriţă, ci cântăreaţă, Rihanna este o apariţie feminină demnă de luat în calcul în lista noastră.
Dacă se uită des la videoclipurile Rihannei şi oftează, iubitul tău iubeşte surprizele. Ea este o forţă a naturii când vine vorba de schimbări bruşte şi decizii mai mult sau mai puţin discutabile: tatuaje ciudate, păr lung, apoi scurt şi roz, apoi blond şi iar lung, etc.
Cu alte cuvinte, îşi doreşte o femeie care să-l ţină pe jar şi de la care să nu ştie niciodată la ce să se aştepte. Exotică şi puţin periculoasă, aşa îi plac lui femeile.

Scarlett Johansson

Câte femei celebre se pot lăuda că numai vocea lor pune bărbaţii pe jar? După rolul super sexy şi aproape răutăcios din Her, Scarlett Johansson şi-a consolidat imaginea de femme fatale şi bombă sexy cu ceva creier în cap.
Departe de imaginea clasică a blondei prostuţe, Scarlett Johansson reuşeşte să fie inteligentă, misterioasă, sexy până la lacrimi şi foarte încrezătoare în forţele proprii. Cam aşa ar vrea el să fii şi tu.

Zoe Saldana

Rolurile colorate din Avatar (piele albastră) şi Gardienii Galaxiei (piele verde) nu au reuşit să îi ia din aura sexy, aşa că actriţa va fi mereu o prezenţă exotică.
Pe de altă parte, ea spune mereu că este „doar o tocilară pasionată de SF, care se întâmplă să se îmbrace frumos”. Cu alte cuvinte, iubitul tău este un „geek” veritabil, ceea ce înseamnă că trebuie să te pregăteşti pentru convenţii de jocuri video, cozi interminabile la lansări de filme obscure şi poate costumaţii ciudate.
Sursa foto cuplu uita televizor: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro