5 bărbați pe care îi găsești la standul de produse bio

De Diana Zagrean, pe
Bărbații, mai ales cei din România, preferă o dietă pe bază de ceafă de porc și cartofi prăjiți cu bere. Toate știm asta. Dacă bărbații care consideră carnea cea mai bună legumă te enervează, caută un iubit sănătos la standul de produse bio. Uite 5 categorii care caută hrană sănătoasă.

Hipsterul

Are cămașă albă, cravată și pulover grena pe deasupra. Are ochelari cu ramă groasă neagră, barbă de două luni și ai putea să juri că se pensează la salon, unde își face și unghiile.

Vorbește la iPhone…știi asta pentru că îi atârnă căștile specifice peste gulerul cămășii.

El mănâncă bio și sănătos pentru că e la modă, pentru că a înțeles că femeile care îi plac lui mănâncă așa ceva. Nestatornic și cam prea fițos, dar se îngrijește bine și este destul de inteligent.

Grăsun care vrea să fie sănătos

Un pic de burtă, ceva coșuri pe față, tipul care de obicei poartă trening și mănâncă shaorma. Doar că i-au ieșit analizele prost, sau a râs cineva de el când i-a zburat ultimul nasture de la cămașă în mijlocul ședinței.

Așa că tocmai s-a decis să cumpere hrană sănătoasă și să slăbească. Jură că la următorul salariu își face și abonament la sală și de Paște își ia o bicicletă. Riscul este să cedeze repede tentațiilor și să fie mereu ușor neglijent cu aspectul fizic.

Tipul trimis de nevastă

Tipul care ori vine cu listă, ori stă la telefon cu ”șefa” și întreabă dacă fără parabeni și fără conservanți nu e cumva același lucru.

Străin de hrana sănătoasă, dar care nu iese din cuvântul ”comandantului suprem” de acasă, acest tip este genul care spune că pe vremea lui nu se mânca bio și uite ce bine și sănătos a ieșit. Apoi adaugă ”da, dragă” și pune în coș niște paste din grâu spelta și niște lapte de migdale nepasteurizat.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!