12 trucuri sexy care dau fiori în pat!

De Stela Moisescu pe

Vrei să ştii cum face o lanternă preludiul palpitant sau cel fel de respiraţie te aduce la orgasm? Iată 12 trucuri sexy, care sigur îţi vor da fiori… doar citindu-le.
Veste bună este că sunt foarte uşor de pus în practică!

Păstrează lenjeria pe tine în timpul sexului

„Poate să fie o tortură deosebit de plăcută să vă mângâiaţi zona intimă prin materialul respectiv, pentru că anticipaţi şi mai tare momentul în care vă puteţi atinge fără să vă stea ceva în cale”, spune sexologul Patti Britton. Pentru un plus de erotism poţi păstra pe tine perechea de bikini minusculă când începeţi actul sexual.

Folosiţi o lanternă în timpul preludiului

Iată un truc sexy de preludiu: stingeţi lumina şi aprindeţi o lanternă. Luminează pe trupul tău zona în care vrei să primeşti un sărut. Începe cu zone mai cuminţi şi lasă-l să exploreze mai mult şi mai mult.

Respiră ritmic, superficial şi rapid pe nas cu gura închisă, înainte sau în timpul actului sexual

Respiră aşa timp de un minut, pentru a-ţi oxigena sângele, proces care creşte energia şi dorinţa sexuală. Astfel vei ajunge mult mai uşor la orgasm.

Atinge-te în timpul sexului… pentru a atinge orgasmul

Află că eşti responsabilă pentru propriul orgasm, dar nu este deloc o sarcină grea. De ce atingi aşa uşor orgasmul în timpul masturbării? Pentru că te atingi singură aşa cum ştii că îţi place. Prin masturbare ai învăţat care atingeri te aduc mai repede la orgasm, care mai lent şi care deloc. Atinge-te fără reţineri în timpul sexului şi în acest fel înveţi să îţi controlezi plăcerea şi când eşti în pat cu altcineva.

Găseşte zone erogene ascunse

Coccis-ul (noada), adică locul în care se termină coloana vertebrală este deosebit de sensibil. În această zonă se găsesc terminaţii nervoase care comunică direct cu zona genitală, susţine doctorul Michael Gach. Aşa că nu strică să pui mâinile iubitului tău la treabă. Roagă-l să îţi maseze această zonă, presând cu podul palmei şi vei simţi o căldură plăcută ce îţi inundă zona intimă, te asigură specialistul.

Studiile au demonstrat că stimularea electrică a coccis-ului declanşează orgasmul în cazul a 91% dintre femei.

Începe actul sexual cu penetrare lentă şi superficială

Nu îl lăsa să te penetreze adânc şi alert chiar de la început. Un început mai superficial permite stimularea zonelor voastre cele mai sensibile, adică intrarea în vagin şi capul penisului, precizează doctorul Gloria Brame.

Cere-i permisiunea să îl satisfaci

Fii mai jucăuşă în pat căci ai numai de câştigat. Încearcă să îl inciţi cu câteva replici de efect. Întreabă-l dacă ai voie să îi atingi pieptul, să îl dezbraci şi aşa mai departe. Iubitul tău va fi surprins de politeţea ta de la început, dar mai apoi se va întreba ce îi vei mai cere voie să faci în continuare. În acest fel se simte apreciat şi consideră că toate plăcerile pe care i le faci reprezintă şi pentru tine satisfacţii de vreme ce îi ceri permisiunea pentru ele.

Nu vă mai propuneţi să fiţi la fel de activi în pat

Regula spune că, în pat, partenerii trebuie să depună efort în mod egal. Dacă o încalci ori îţi vei permite să te pierzi în braţele lui ori, la polul opus, vei prelua tu controlul. Ambele situaţii sunt foarte erotice.

Dormiţi dezbrăcaţi

Dacă nu te caracterizează scenele de nuditate în afara sexului, poţi începe să dormi din ce în ce mai sumar îmbrăcată până te obişnuieşti cu goliciunea în timpul somnului. Senzaţia trupurilor voastre goale într-un context aşa banal precum dormitul vă poate trezi simţurile… sexuale.

Foloseşte limba, nu doar buzele în timpul sexului oral

Nu te mai axa pe aceea putere de sucţiune pe care o creezi cu buzele, arată redbookmag.com. Pune mai mult accent pe limbă în timp ce îl satisfaci oral. O poţi ţine dreaptă, ca şi cum ai devora o îngheţată pe băţ sau o poţi încorda şi îl poţi atinge cu vârful ei, formând cercuri pe circumferinţa penisului.

Modifică poziţiile clasice de sex

Iată cât de simplu poţi modifica poziţia misionarului pentru a mări şansele de a atinge orgasmul. Roagă-l pe iubitul tău să îşi poziţioneze trupul peste al tău, dar cu cinci centimetri mai sus decât în mod normal, astfel încât osul lui pubian să stea peste al tău, apăsând cu baza penisului pe clitorisul tău.

În cazul poziţiei femeia deasupra vei trăi senzaţii mult mai intense dacă te apleci în faţă sau pe spate. Aşa stimulezi clitorisul şi, respectiv punctul G.

Măreşte şansele de a atinge orgasmul

Ai mai multe şanse să atingi orgasmul dacă te foloseşti de stimulente sexuale cu mai mult timp înainte de sexul propriu-zis. Ce zici de o melodie sexy, un masaj, lumânări parfumate sau orice altceva te duce cu gândul la iubitul tău şi strânge în tine tensiune sexuală. „Cu cât strângi mai multă tensiune înainte de act, cu atât vei atinge mai uşor orgasmul, poate chiar multiplu”, spune doctorul Rachel Carlton Abrams.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă