Amalia Enache, despre pandemia de coronavirus: „Suntem profund interconectați, bogați și săraci, președinți, prinți sau curieri…“

De Amalia Enache pe

Dacă într-o zi ateriza un OZN pe strada noastră, nu eram mult mai surprinși decât suntem azi de cât de mult s-au putut schimba viețile noastre peste noapte.

Teoretic, toți știam că există posibilitatea asta, mai filosofam din când în când, dar în scenariile din mintea noastră exista mereu și vreo poartă de ieșire: să plecăm undeva departe dacă vine vreun război pe aici, să fim dintre puternici și luptători prin spitale în lupta cu vreo boală grea, să fim prevăzători și să nu ne luăm locuințe cu risc seismic… Ne gândeam uneori și că ne poate cădea o cărămidă în cap când mergem pe stradă, dar gândul nu rămânea cu noi mai mult de câteva clipe și totuși probabilitatea era mică.

În rest, viețile ne curgeau oarecum previzibil, desigur, fiecare și cu cataclismele sale: vreun părinte stins, vreun prieten bolnav, vreun divorț, vreo pierdere de slujbă. Lucruri grele, cumplite, dar din cursul cunoscut al vieții și cărora le supraviețuiam cum o făcuseră și alții înainte, care ne povesteau experiențele lor. Pentru că nu eram toți, deodată, fix în aceeași situație, o întreagă Planetă cu aceleași temeri, cu aceeași problemă, în același timp.

Și-a venit pandemia aceasta, ce nu ne-a mai lăsat vreun loc în care să putem să fugim. Întâi că a cuprins toată lumea, continent cu continent, și apoi că a închis granițe, orașe și pe noi în case. Spitalele, contaminate unul după altul, au devenit din salvatoare adevărate focare de boală. Sunt simbolul suprem al unei lumi complet întoarse pe dos, în care am fost poftiți să stăm acasă ca să salvăm vieți și nu să ieșim la vreo luptă și în care cele mai de lux branduri ar fi fost mai câștigate să aibă un loc pe un raft la supermarketul de la colț decât să fi investit în boutique-concept-uri. Căci odată cu noi, ceea ce numim economie s-a oprit și ea, brusc.

Citește și –  Trei actori, două seriale surprinzătoare. Nicole Kidman, Hugh Grant şi Mark Ruffalo este trioul cu care HBO vrea să câştige competiţia lunii mai!

Visul celor care își deschiseseră restaurant, cafenea, salon de înfrumusețare s-a spulberat într-o singură zi și i-a lăsat pe oameni cu facturi imposibil de plătit și cu grija că nu vor avea cu ce să le cumpere copiilor lor de mâncare, darămite să plătească salarii sau să pună mese întinse, gourmet, unor clienți. Și atâtea și atâtea visuri și-au schimbat brusc direcția, ca o mașină ieșită de pe pistă, dar care își continuă drumul pe un câmp spre un necunoscut total, în care nu știi ce pericole sau frumuseți apar în drum, când va fi soare și când întuneric!

Am rămas fiecare în casele noastre, cu cele mai simple dorințe posibile: să fim liberi, la plimbare undeva în natură, pe o plajă sau într-o pădure. Să îmbrățișăm oameni. Să batem din nou orașele, să ne oprim la o cafenea, să tragem cu ochiul la necunoscuții de pe stradă. Să ne lăsăm copiii la grămadă cu alții, într-un parc. Să ne amuze când pupă din senin un copil abia întâlnit. Să ne sărutăm chiar noi la o petrecere cu un bărbat pe care abia l-am cunoscut. Să scăpăm ceva pe jos și să-l ridicăm imediat, să-l scuturăm puțin și să ne vedem de drum, fără gândul că, dacă nu dezinfectăm temeinic, putem să cădem la pat. Să ne vedem chipurile unul altuia fără măști. Cu zâmbet. Să uităm de combinezoanele care îi depersonalizează total pe salvatori azi și îi fac să arate ca o armată în care armura împotriva inamicului e doar un material cât de cât steril.

Să ne fi învățat lecția: că suntem profund interconectați, bogați și săraci, președinți, prinți sau curieri care duc pachete la uși ori șoferi de camioane care conduc mii de kilometri pe șosele. Că degeaba are cineva tacâmuri de aur dacă nu mai are cine să-i producă mâncarea pe care să o pună pe masă. Că este minunat că, pur și simplu, are cine să ne ridice gunoiul.

Citește și Corona Days. Top 3 seriale cu aromă de ceai englezesc

Și, oricum ar fi, perioada aceasta mai ales ne pune profund față-n față cu noi înșine și cu alegerile noastre: suntem bine cu noi când ieșim din alergătura în care ne obișnuiserăm să trăim și viața își recapătă ritmul domol, foarte așezat, pe care nu-l mai avusese așa din copilărie? Suntem bine cu cei cu care împărțim viața? Nu-i așa că nu contează deloc, deloc, deloc gura lumii, a propriilor părinți, ci numai și numai sufletul nostru când alegem cu cine ne însoțim?! Nu mai contează mașinile, costumele, aparențele sociale, ci realmente cu cine și cum împărțim zilele, sentimentele, zâmbetele, candoarea, cine face azi de mâncare, cu cine poți vorbi într-o perioadă ca aceasta și apoi oricând despre fricile tale, despre gândurile tale?

Multe lecții ne dă pandemia aceasta. Despre cine am ajuns. Eu. Tu. Noi. O planetă. Poate că într-adevăr virusurile ajunseserăm noi și Planeta a scos un anticorp să se apere. OK, dacă ne-am învățat lecția, putem să oprim cât mai repede pierderile de vieți, dragă Planetă?!

Citește și Adrian Asoltanie, trainer financiar, despre criza economică provocată de coronavirus

Text de Amalia Enache, jurnalist

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro