Imprimeul cu flori mari, la modă toamna aceasta

De Diana Sorescu pe

Dacă primăvara şi vara trecută am purtat printul floral delicat şi mărunt, în sezonul rece trecem la imprimeul cu flori mari, bine definite. Iată 4 ţinute după care te poţi inspira.

Print floral

Kourtney Kardashian a abordat un super stil japonez, cu rochie kimono din mătase neagră, stropită cu magnolii roşii. Cocul înalt şi perfect realizat, botinele cu ciucuri şi machiajul cu accent pe ochi completează de minune look-ul.

Camilla Belle poartă o rochie din cea mai recentă colecţie Jason Wu. Fabuloasa creaţie midi este imprimată cu delicate flori lila, cu frunze verzi, iar detaliile galben solar din talie şi decolteu nu fac decât să armonizeze ansamblul cromatic.

Eva Mendes poartă o vaporoasă rochie albă decorată cu trandafiri mari, roz. Pentru a o adapta de toamnă, creaţia merge combinată cu cizme maro din piele întoarsă şi o geacă de blugi.

Dita Von Teese este adepta ţinutelor feminine, elegante şi sexy, iar rochia cu flori mov şi roz şi petale verde intens se potriveşte perfect stilului ei retro.

Aşadar, în sezonul rece nu ezita să îţi cumperi haine cu imprimeu floral mare. Se pot mixa foarte simplu, sunt în tendinţe şi îţi vor aduce aminte de vară!

Ce articole ai în garderobă cu imprimeu floral?

Imprimeul cu flori mari, la modă toamna aceasta

Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro