Joana Benedek vrea să-i cucerească pe români

De Unica.ro pe 15 decembrie 2008

Când am aflat că voi realiza un material despre cea mai importantă actriţă româncă de telenovele, recunosc că am fost oarecum dezamăgit, nefiind un fan al genului. Însă Joana Benedek avea să mă facă, la capătul a peste şase ore de shooting şi discuţii, să îmi schimb ideile preconcepute şi să găsesc în persoana ei o „divă fără fiţe”, un adevărat „uragan” plin de energie debordantă.
Când am aflat că voi realiza un material despre cea mai importantă actriţă româncă de telenovele, recunosc că am fost oarecum dezamăgit, nefiind un fan al genului. Însă Joana Benedek avea să mă facă, la capătul a peste şase ore de shooting şi discuţii, să îmi schimb ideile preconcepute şi să găsesc în persoana ei o „divă fără fiţe”, un adevărat „uragan” plin de energie debordantă.
Joana a fost foarte punctuală. A venit însoţită de mama ei şi imediat cum au ajuns s-au pus pe treabă. Echipa a roit în jurul ei şi când toate au fost gata, shootingul a curs de la sine. La fel şi povestea actriţei plecate înainte de 1989 în Venezuela şi mai apoi în Mexic, devenită mai cunoscută pe plan mondial decât în propria ţară. Joana se află în România pentru a prezenta programul de Revelion la TVR. Elegantă şi sexy, ea va cuceri cu siguranţă multe inimi în noaptea dintre ani.
Viaţa ca o telenovelă. „Am plecat din România la 14 ani, din dorinţa de a fi liberă. Am plecat singură, dar n-aş vrea să intru în detalii. Eu sunt o persoană foarte dinamică, foarte independentă, aşa că nu a putut să mă ţină nimic în loc”, începe Joana povestirea, în timp ce pozează cu naturaleţe şi schimbă câteva poziţii. Face asta pentru a nu ştiu câta oară, aşa că nimeni nu îi mai dă indicaţii. „Îmi doream să studiez psihologia, pentru că îmi place foarte mult. Am studiat-o ca autodidact. Vroiam să devin actriţă, dar am fost remarcată într-o zi, când eram în Venezuela, de către proprietara unei agenţii de fotomodele. Am devenit rapid faimoasă în toată ţara, apoi am început cariera în televiziune”, spune Ioana, atent supravegheată de mama ei.
Joana Benedek vrea să-i cucerească pe români„MOR DUPĂ FLORIN PIERSIC!” În plină „criză mondială” abordez subiectul fierbinte al banilor câştigaţi din telenovele, însă acesta este un tabu în cazul Joanei. „Nu îmi place să abordez problema financiară de obicei. Un actor este plătit în funcţie de cota pe care o are, iar aceasta se stabileşte în funcţie de fizic, de talent, de apariţii şi roluri, de popularitatea de care se bucură. Eu sunt mulţumită de banii pe care îi câştig”, spune Joana, care adaugă ghicindu-mi întrebarea următoare: „Am ajuns la un nivel la care s-a întâmplat să şi refuz roluri. În doi ani şi ceva am respins peste 25 de propuneri care nu mi-au plăcut! Dacă vrei să „vinzi” ceva, trebuie să crezi în acel lucru, să vezi în adâncul lui, să te identifici cu personajul. Pentru mine asta este fundamental, ăsta este primul pas”. După această primă lecţie de „telenovelistică”, trecem la episodul doi.
„Ai juca într-un film produs în România? Ai avut propuneri în sensul ăsta până acum?”, o iscodesc. Fără să ezite, Joana dă un răspuns ferm: „Da, aş juca, de ce nu? Până acum nu m-a contactat nimeni în privinţa asta, însă dacă este un rol care să mi se potrivească, nu l-aş refuza. Din păcate, în Mexic sau în Statele Unite nu am unde să văd filmele produse în Romania, aşa că nu cunosc actorii de telenovelă de aici. În schimb, îi ştiu pe cei consacraţi: Stela Popescu, Arşinel, Florin Piersic, care e idolul meu! Ah, mor după Florin Piersic! Întotdeauna am vrut să joc ceva cu Florin, mi se pare unul dintre actorii cei mai carismatici ai României!”. După o asemenea declaraţie înflăcărată, îşi fac loc şi întrebările legate de bărbaţii din viaţa divei.
„Cu partenerii mei din filme nu am avut nicio legătură, niciodată. Nu, eu încerc să nu amestec „business with pleasure”. Nici nu mă pup de-adevărat cu ei. Este un sărut fals. Atitudinea dă totul de fapt, nu atingerea în sine”, explică mai mult didactic actriţa.
În momentul de faţă nu există niciun bărbat în viaţa Joanei. „Pentru mine este foarte importantă chimia dintre doi oameni, acea magie care se dezvoltă în relaţia bărbat-femeie. În  al doilea rând, admiraţia. Am nevoie să admir un om şi să fiu admirată, pentru că admiraţia duce la respect, iar acesta către dragoste. Este o reacţie din trei paşi care nu pot fi săriţi. Cel de-al treilea punct ar fi reprezentat de interesele comune ale celor doi. Eu caut stabilitate şi echilibru”.
Echilibrul pentru o vedetă căreia i se deschid brusc atâtea oportunităţi este un lucru rar. Tocmai de aceea, necesită şi o explicaţie. „Mi-am păstrat echilibrul prin suferinţă… provocată de dezrădăcinare sau în dragoste. Nu am suferit până acum după un bărbat anume, după o persoană, ci după acea neîmplinire a găsirii sufletului pereche. Sunt o romantică, o idealistă. Poate de-asta am şi suferit atât de mult în viaţă. Cea mai puternică suferinţă a venit însă odată cu moartea tatălui meu. Viaţa mea se împarte în două: înainte şi după moartea tatălui meu. El s-a stins acum patru ani şi am fost foarte afectată, am trecut printr-o depresie puternică. Am făcut psihoterapie o bună perioadă de timp, ca să mă pun pe linia de plutire, să ies din izolare”, mărturiseşte cu o umbră de tristeţe Joana.
„NU SUNT O DIVĂ STUPIDĂ!” Pentru o tânără care a avut o ascensiune artistică foarte importantă într-un răstimp foarte scurt, Joana şi-a păstrat permanent modestia. „Familia pentru mine este determinantă. Este „pilar” (stâlp n.r.), după cum zic spaniolii, pilonul pe care mă sprijin de fiecare dată. Sunt foarte apropiată de mama, de sora şi de bunica mea. Ele m-au ţinut permanent cu picioarele pe pământ, mai ales că faima în lumea artistică îţi ridică ego-ul. Dar acum mi-am găsit singură echilibrul”, spune Joana, care nu ezită în fiecare pauză să îşi sărute mama. Aceasta s-a întors în ţară pentru a avea grijă de părinţii ei, foarte bătrâni şi bolnavi. Joana încă nu ştie dacă e pregătită să facă acelaşi pas. „Nu ştiu încă, e prea devreme să zic. Eu încă mă identific cu tot ceea ce este românesc, chiar dacă am şi cetăţenie mexicană. Îmi amintesc că am fost o privilegiată, că am primit-o chiar de la preşedintele de atunci al Mexicului, Vicente Fox”.
În ciuda poziţiei sale privilegiate, în care este cunoscută şi apreciată în zeci de ţări, Joana Benedek se menţine la nivelul omului simplu, care a plecat în lume dintr-o ţară simplă. „Detest fiţele! Divele stupide au fiţe. Eu nu sunt o divă stupidă, pentru că pe mine mă diferenţiază inteligenţa. Divă pentru mine înseamnă că sunt unică, că sunt rebelă, că îmi câştig atenţia, nu o impun. Astea sunt elemente asociate unei dive. În rest – zero fiţe”, declară Joana.
REVELION SURPRIZĂ Diva urmează să prezinte, împreună cu rapsodul Gelu Voicu, „Revelionul Magic 2008-2009” la TVR. În acest sens, i s-au programat mai multe zile de filmări şi repetiţii. „Încă nu ştiu mare lucru, pentru că nu mi-au fost transmise detaliile programului. Sunt onorată că domnul Lazarov s-a gândit la mine pentru acest eveniment important şi ştiu că brandul Benedek şi brandul Lazarov vor face treabă bună împreună”, spune Joana.
Joana Benedek vrea să-i cucerească pe români5 întrebări incomode

Ai fost pusă vreodată în postura de a face compromisuri?

Eu nu-mi negociez de obicei principiile. Nu m-am culcat cu nimeni nici pentru bani, nici pentru putere. Nimeni nu ajunge în patul meu pentru aşa ceva. Probabil că dacă aş fi făcut-o aş fi avut alte beneficii, însă aş fi pierdut în faţa mea. Eu am fost cunoscută încă de la început drept o femeie cu principii foarte solide, dincolo de frumuseţea fizică. Eu nu negociez cu principiile şi niciodată nu mă las cumpărată de nimeni şi de nimic.
Ţi-ai făcut vreodată operaţii estetice? Ce te deranjează şi ai schimba la tine?
Nu mi-am făcut încă. Probabil că o să îmi fac la un moment dat. Dar nici nu pot să spun ce aş schimba. Ceea ce aş putea adăuga la mine este întregit de personalitatea mea, care completează…
Ai primit propuneri indecente din partea producătorilor de televiziune sau din partea şefilor tăi?
Atitudinea mea nu lasă loc de aşa ceva. Eu sunt foarte directă şi de obicei nu permit aproprierea inadecvată a oamenilor. În Venezuela mi-am făcut o imagine puternică şi nu am fost pusă în situaţia de a recurge la aşa ceva pentru un rol. Apoi, în Mexic, deja veneam cu popularitatea câştigată în Venezuela şi nu au existat asemenea ocazii. În general, despre această condiţionare se vorbeşte în cazul debutantelor, celor care vor să se lanseze. În cazul meu, am avut şi ocazia să lucrez la un moment dat cu şefi gay.
Este cunoscut faptul că femeile foarte frumoase au succes la bărbaţi bogaţi. Sau viceversa. Au existat nişte personaje gen politicieni, oameni de afaceri sau fotbalişti care să te curteze insistent?
Nu este în stilul meu – dacă ar fi existat – să evidenţiez pe nimeni. Eu consider că discreţia este foarte importantă. Mulţi bărbaţi vor să fie cu mine. Însă sunt foarte selectivă. De aceea şi sunt singură de atâta vreme. În cazul meu nu banii sau yahturile lor mă interesează, ci trebuie să existe acea legătură, acea atracţie care apare încă de la început. Este singura poartă pe care cineva poate să intre în viaţa mea.
De ceva vreme te declari singură. Cum s-a terminat ultima ta relaţie?
S-a terminat pentru că proiectele de viaţă erau antagonice. El el era încă în etapa de distracţie, de petreceri. Asta nu mergea cu seriozitatea mea interioară. El nu se maturizase emoţional complet. Eu îmi doream o familie, copii, iar el încă se agăţa de orice „fiesta”. Eu i-am pus capăt relaţiei.
Foto: Ciprian Strugariu
Autor: Florin Ghioca

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite