Cum scoți punctele negre cu gălbenele și grapefruit

De Amelia Matei, pe Ultimul update Luni, 10 mai 2021, 10:08
Punctele negre sunt principalul inamic al unui ten curat și sănătos și parcă orice tratamente cosmetice am încerca la salon nu au efectul pe care ni l-am dori.

Punctele negre sunt frecvent întâlnite în cazul persoanelor cu ten mixt sau gras. Motivul apariției acestora este producția în exces a sebuumului, dar și din cauza toxinelor din sânge și limfă, care încarcă porii. În cazul în care pielea nu este curățată corespunzător zilnic se pot aduna aceste impurități la nivelul tenului, iar pielea se poate inflama.

Comedoanele apar cel mai adesea în zona T a feței, adică bărbie, frunte și nas și pot ”înflori” chiar și pe spate sua în alte regiuni care secretă o cantitate mai mare de sebum.

Pentru a ține în frâu problema , este indicat să te cureți de doup ori pe zi, cu loțiune de curățare, după care să aplici o soluție antiseptică.

Există o mască pe care o putem face în casă și care, datorită ingredientelor folosite, acționează rapid și ne scapă de inesteticele comedoane.

O dată pe săptămână trebuie să aplici tenului o infuzie dcu mușețel. Aceasta îți va înmuia pielea feței și va deschide porii. De asemenea, zonele cu problemele pot fi tratate cu comprese cu ceai de mușețel. Aceste două metode te vor ajuta să cureți punctele negre mai repede. Atenție însă! Ai grijă ca tenul tău să nu devină uscat, pentru asta este bună o cremă hidratantă. Dacă devine uscat, atunci vor fi stimulate glandele seboree, care vor produce și mai mult sebum.

Pe lângă acest ritual, un gomaj cu ingrediente care sunt la îndemâna oricui face adevărate minuni. Este vorba despre tărâțele de grâu, grapepfruit (sau orice alte citrice) și gălbenele și mușețel.

Iată rețeta gomajului cu grepfruit!

Ce îți trebuie:

  • 4 linguri de tărâțe
  • 2 linguri de mușețel sau gălbenele lăsate la macerat în ulei
  • 1 lingură de suc de grapepfruit (puteți folosi orice suc de citrice, de la lămâi, portocale, pomelo, etc.)

Amestecă toate ingredientele și aplică-le pe față. Ține mixtura în jur de 20 de minute și apoi clătește cu apă rece.

Dacă problemele pe care le ai cu pielea sunt însă foarte grave, este cel mai bine să apelezi la un dermatolog de la clinicile de specialitate, care îți va recomanda fie un scrub chimic cu fructe sau alte remedii mult mai eficiente, în funcție de gravitatea afecțiunii.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!