Puiul tradițional gătit pe de-a-ntregul

De Unica.ro pe

Suntem un popor de oameni extrem de inventivi și adaptabili. De-a lungul istorie noastre zbuciumate am tot demonstrat acest lucru. Am crescut în spiritul echilibrului și al lipsei risipei, bunicii noștri aveau gospodăriile sustenabile, folosind și refolosind absolut totul, înainte să existe conceptul de sustenabilitate atât de bine definit. Era pur și simplu un stil de viață. Nimic nu se arunca, totul se transforma, totul se refolosea. Era un circuit al reciclării și al traiului cumpătat.

Și pentru că fiecare lucru avea o întrebuințare, în ceea ce privește mâncarea, lucrurile au stat la fel. Bucătăria tradițională românească se bazează pe folosirea responsabilă a rodului pământului, rețetele noastre cu care am crescut sunt care mai de care mai inventive, descoperind combinații și gusturi incredibile pentru tot ce aveau la îndemână.

Puii și găinile din curte nu făceau excepție. Așa că, pentru a folosi toate părțile componente din întreg, s-au inventat rețete delicioase care să pună în valoare gustul sau proprietățile deosebite ale fiecăreia. Iar noi, crescând cu gusturile acelea, le ducem mai departe știind cel puțin o rețetă la care se folosește fiecare bucată. Și când știi că puiul e crescut cu grijă, așa cum o făceau și bunicii noștri, nu ai nicio îndoială că mâncarea o să îți iasă ca pe vremuri.

Am adunat aici câteva idei de mâncăruri la care se folosește puiul întreg sau doar bucăți din el.

  1. Puiul întreg – se poate fierbe în supă, se poate prăji la ceaun, se poate face la rotisor sau în cuptor. Va fi la fel de savuros în orice combinație. În plus, fiecare poate alege partea lui preferată. Aici îți recomandăm o rețetă inedită de pui întreg gătit la cărămidă.
  2. Pieptul de pui – este perfect pe grătar, cu niște legume, savuros în salate bogate în vitamine, are o mulțime de întrebuințări, de la pieptul fărâmițat pentru chifteluțe, la pieptul umplut pentru ruladă. Indiferent de idee, gustul e la fel de bun. Noi îți recomandăm aici o rețetă de penne cu piept de pui.
  3. Aripioarele de pui – pot fi fierte în supe sau tocănițe, se pot prăji în pesmet sau fulgi de porumb, pot fi marinate sau servite cu tot felul de sosuri. Îți recomandăm o rețetă de aripioare de pui glazurate cu miere si mustar.
  4. Pulpele de pui – sunt savuroase în orice combinație cu sos. În bucătăria tradițională românească sunt o mulțime de rețete cu pulpe de pui, dar noi am ales să v-o prezentăm pe cea cu pulpe de pui și ciuperci.
  5. Spatele de pui, gâtul, aripile, pipota – sunt părți ale puiului perfecte pentru o supă cu legume sau pentru o tocăniță “cu de toate”. Am ales aici o supă tradițională de pui cu tăiței.