4 metode ciudate prin care îţi poţi albi dinţii

De Sandra Sarbu pe

Cu toţii visăm la o dantură sănătoasă şi strălucitoare, dar puţini ne permitem să mergem la dentist la control, măcar o dată la două-trei luni. Am găsit câteva metode prin care ţi-ai putea albi dinţii… însă nu au fost şi studiate!

Cărbune activ

Nu mulţi au auzit de această metodă – şi nici mulţi din cei care pot spune că într-adevăr a avut efect. Se pare că dacă te-ai spăla pe dinţi cu cărbune activ (cel tratat), ţi se vor albi dinţii.

Ulei de susan

Încă o metodă ciudată de albit dinţii ar fi clătirea cu ulei de susan. Mai exact, trebuie să clăteşti în aşa fel încât uleiul să ajungă şi între dinţi, ca să-i cureţe bine. Faci asta timp de 20-30 de secunde, iar bacteriile care ţi-i îngălbenesc vor fi luate cu totul.

Oţet de mere

Oţetul de mere are proprietăţi antibacteriene, iar acidul poate îndepărta petele galbene, însă în acelaşi timp poate dăuna smalţului, aşa că nu ar trebui să faci asta prea des. De asemenea, nu uita să te speli neapărat pe dinţi după ce ţi-ai clătit gura cu oţet.

Coajă de banană

Dacă îţi freci interiorul cojii unei banane pe dinţi – însă trebuie să faci asta de mai multe ori ca să vezi vreo diferenţă – îi vei albi. Dar banana nu este singurul fruct care poate face asta pentru tine: şi coaja de portocală funcţionează în acelaşi fel, ca şi căpşunele.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO