Florin Zamfirescu este în doliu. Mama actorului a murit

De Mădălina Manole pe 11 ianuarie 2019
Florin Zamfirescu este în doliu. Mama îndrăgitului actor s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani. Cu toate că Florin Zamfirescu nu a putut da declarații până acum și nici nu a scris un mesaj de adio, sora acestuia a făcut-o și în numele său.

Florin Zamfirescu, care anul acesta va împlini venerabila vârstă de 70 de ani, trece printr-o perioadă grea. Actorul suferă cumplit după moartea mamei sale, tanti Zizi, așa cum îi ziceau apropiații, învățătoare de profesie. Sora sa, în schimb, a găsit puterea interioară să scrie câteva rânduri despre pierderea suferită pe rețelele de socializare, acolo unde a postat și două fotografii cu mama sa, una din tinerețe și una făcută cu un an înainte de deces: „20 şi 93 de ani! Acum ea nu mai e. S-a risipit ca un nor după ploaie… mama. Mulţumesc pentru gândurile voastre…”.

Florin Zamfirescu este în doliu. Mama actorului a murit

De asemenea, un nepot de-al lui Florin Zamfirescu și de-al lui tanti Zizi a ținut să-i aducă un ultim omagiu: “Sunt norocos că te-am avut, că m-ai crescut şi învăţat primii paşi. Azi, însă, eu sunt trist, “matale” sigur eşti fericită, ai fost un OM care a realizat totul în timpurile petrecute pe acest pământ, ai prins un război mondial, ai fost cu drag de carte într-o epocă în care fetele nu mergeau la şcoală, ai trăit impunerea socialismului, ai făcut două case cu mâna goală, la propriu. Ai crescut doi copii, le-ai insuflat iubirea de cultură şi de artă, i-ai făcut artişti, ai fost soţie, mamă, ai ţinut o gospodărie întreagă, ai devenit bunică, apoi străbunică, ai spus poveşti şi te-ai bucurat de nepoţi şi strănepoţi, ai luat de la viaţă tot ce timpurile ţi-au oferit, ai fost directă şi fără ezitare, ai trăit simplu şi fără regrete, ţi-ai iubit familia şi ai fost mândră de ei toţi! O să-ţi fie bine printre ingeri! La timpul meu, sper să fiu vrednic să te regăsesc! Rămas bun!”

Sursă foto: Facebook

EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie

EXCLUSIV! Decodificarea anului 2019: tot ce trebuie să știi din numerologie