Home Delivery

De Raluca Hagiu, pe

Vorbeam într-o zi cu o prietenă despre cât de inteligent este construit corpul uman. Porţi în tine o fiinţă care creşte timp de nouă luni, fără să faci nimic special.
Creşte în timp ce tu dormi, mănânci, mergi la serviciu, te întâlneşti cu prietenii sau vezi „Sex and the City 2” la cinema. Şi după nouă luni, gata! Corpul ştie, din nou, singur că trebuie să livreze omuleţul. Şi o poate face bine mersi, fără intervenţii, aşa cum s-a demonstrat de nenumărate ori…

O mamă extraordinar de curajoasă de 29 de ani, din Bucureşti, Ana Măiţă, a decis să aibă încredere în corpul ei şi să nască acasă, singură. De două ori. Da, ai citit bine! Singurul martor la prima naştere a fost soţul ei Ionuţ, IT-ist de meserie, care a filmat toată „grozăvia”, iar la cea de-a doua, a asistat tot el, dar secondat de primul băieţel, Filip, de nici doi ani.

Home DeliveryCa şi tine, când am aflat această poveste, m-a uimit, apoi m-a intrigat şi, în final, când am descoperit-o în întregime, m-a impresionat. Dar de ce ar alege un om sănătos la cap, de bună voie, să nască la domiciliu? Am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe Ana. Contrar aşteptărilor mele, la capătul celălalt am găsit o voce „de om normal”. Mi-a explicat că a decis să nască acasă pentru că niciun spital nu a lăsat-o să facă acest lucru aşa cum şi-a dorit ea: „pe vine” şi fără intervenţii obstetricale sau medicamentoase, dacă nu este necesar.

A luat această decizie responsabil, după ce s-a documentat temeinic despre toate riscurile şi procedurile necesare şi a născut… cu un oftat.

Când m-am întâlnit cu Ana, bineînţeles că am fost curioasă să o cunosc, m-a convins că este genul de persoană care are încredere în corpul ei de femeie, în ceea ce ştie el să facă, în instinctul de mamă.

La scurt timp, psihologul Carmen Moldoveanu, care tocmai citise tot textul, îmi scria că-i place foarte mult povestea şi că este un mesaj curajos faţă de o societate care merge la spital plină de frică. „Este o atitudine echilibrată să ai încredere în corpul tău şi în instinctele sale naturale, atunci când analizele medicale dovedesc că ai o stare perfectă de sănătate.”

Mă bucur că Ana a avut curajul să ne povestească, în exclusivitate, această experienţă unică din via]a ei şi îmi doresc, ca şi ea, să existe şi în România un cadru legal, medical pentru femeile care-şi doresc să nască acasă. Chiar dacă vor trece, probabil, mulţi ani până când 30% din viitoarele mame vor alege să nască la domiciliu, precum în Olanda. Dacă curajul este puterea de a te confrunta cu ceva ce-ţi poţi imagina, imaginează-ţi pentru un minut scenariul de mai sus. Ce zici, ai avea puterea să-ţi confrunţi imaginaţia?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!