Transplanturile parţiale sau integrale de faţă sunt încă un capitol nou în medicină. Oameni care au suferit accidente groaznice şi care nu mai aveau nicio speranţă au primit prin aceste operaţii complexe o şansă la o nouă viaţă. Iată 4 oameni cu transplant de faţă şi uite cât de mult s-au schimbat de atunci. Richard Lee Norris – Cel mai complex transplant facial
Richard Lee Norris, de 37 de ani şi-a pierdut buzele, nasul, dinţii, limba şi multe dintre oasele feţei când s-a împuşcat accidental în timp ce-şi curăţa arma de vânătoare în 1997. El a stat izolat în pădure 15 ani din cauza cicatricilor oribile, până când a primit o nouă faţă, integrală, de la un donator. Operaţia a durat 36 de ore. Acum, el poate să se spele pe dinţi, să se bărbierească şi să vorbească, deşi nervii nu s-au regenerat complet şi are dificultăţi în unele zone. Dallas Wiens – Primul transplant facial integral din Statele Unite
Wiens şi-a pierdut aproape complet faţa în 2008, când a atins un cablu de înaltă tensiune. Operaţiile pentru a-i salva viaţa au durat numai ele 26 de ore. El a rămas fără ochi, nas, şi sprâncene şi doctorii îi dădeau şanse minime de recuperare. Dar tânărul s-a refăcut miraculos şi în 2011 a primit o faţă nouă, după 15 de ore de operaţie. A fost prima astfel de operaţie din Statele Unite şi a treia din lume. Citeşte mai departe despre oameni cu transplant de faţă şi vezi cât de mult s-au schimbat pe pagina următoare!
Connie Culp – Primul transplant facial din Statele Unite
Femeia de 46 de ani a fost împuşcată de soţul ei, într-un acces de gelozie, în 2004. Ea şi-a pierdut atunci nasul, obrajii, cerul gurii şi un ochi, iar faţa i-a fost plină de alice şi cioburi de oase. Nu putea respira decât printr-un tub inserat direct în gât. Deşi expresiile ei sunt încă destul de ţepene, Connie Culp a primit o faţă nouă şi acum poate simţi gustul mâncării, poate vorbi cât de cât, zâmbeşte din nou şi simţul mirosului i-a revenit. Ugur Acar – Primul transplant de faţă din Turcia
Ugur Acar avea doar o lună când casa familiei lui din Turcia a luat foc. Timp de 19 ani, tânărul a fost nevoit să stea desfigurat. Acum, la 19 ani, Ugur Acar a primit o faţă nouă, pentru prima oară. Deşi a primit faţa unui bărbat de 45 de ani, tânărul a spus că este cea mai fericită zi din viaţa lui aceea în care s-a privit în oglindă şi avea o faţă umană.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.