Ce businessuri transformă pasiunea în carieră? 3 afaceri profitabile pe care le-ai putea deschide mâine

Punerea pe picioare a unui mic business profitabil nu este un pas atât de dificil precum pare. Ideea începerii unei afaceri pe cont propriu poate fi copleșitoare, însă cu multă perseverență și documentare poți transforma orice pasiune într-un business, fără să ai nevoie de alți parteneri. Unele idei sunt simplu de pus în practică și pot fi începute de acasă, fără să ai nevoie de un spațiu de lucru costisitor. Mansarda, subsolul, garajul sau chiar o cameră din locuința ta ar putea fi de ajuns într-o primă instanță. Iată câteva idei ușor de pus în practică:

  1. Un atelier pentru obiecte de care oricine are nevoie

Un atelier de mobilă nu trebuie să te ducă cu gândul la o hală mare, plină de utilaje greu de manevrat. Poți începe prin proiecte mici, cum ar fi restaurarea și repararea mobilei, sau prin realizarea unor obiecte de dimensiuni mai mici, cum ar fi suporturi de lumânări, obiecte de decor sau chiar măsuțe pentru living. Axează-te pe idei simple, ușor de pus în practică cu resurse de bază, dar investește timp în manoperă, astfel încât să oferi viitorilor clienți obiecte de cea mai bună calitate.

În ceea ce privește materia primă, caută acele materiale accesibilie ca preț, dar de calitate, care te vor ajuta să le oferi clienților un produs excepțional la un preț avantajos. Poate părea idealist, dar dacă știi unde să cauți, acesta este un scop ușor de realizat. Spre exemplu, aruncă o privire peste aceste modele de pal, alternativa economică a lemnului masiv. Palul este un lemn artificial, utilizat pe scara largă în producția de mobilă, fiind foarte ușor de adaptat oricărui stil de design. Se folosește adesea ca și carcasă pentru mobilier, fiind apoi acoperit cu melamină sau cu furnir din lemn. Avantajul acestui material este că va fi foarte ușor de întreținut, mult mai ușor de prelucrat ca lemnul masiv și, în special, este o soluție economică ideală, dacă ești la început de drum. Alegând furnizorul potrivit, poți primi comanda într-un timp foarte scurt, oriunde te-ai afla.

  1. Atelier de obiecte handmade

Bijuteriile și obiectele handmade au dezvoltat o piață uriașă în ultimii ani, fiind la mare căutare. Veste bună este că începerea unei afaceri de creare a obiectelor hand made presupune investiții minime și poți lucra oriunde dorești, fără costurile de închiriere a unui spațiu. Pentru început, ai nevoie de câteva kituri de mărgele pentru cercei, brățări sau coliere chic. Dacă te pricepi la croșetat, poți obține câteva bijuterii cu adevărat interesante îmbinând broderia cu mărgeluțe și perle. În plus, îți poți extinde piața la fulare, căciuli sau chiar vestuțe, foarte căutate de publicul tânăr.

Odată ce ai făcut câteva obiecte gata de vânzare, cea mai simplă metodă de a ajunge la public este online, prin rețelele de socializare sau prin crearea unui blog, pe care să-l transformi mai apoi în site. De asemenea, frecventează piețele și târgurile organizate cu ocazii speciale sau chiar piețele de vechituri. Asta nu numai că te va ajuta să atingi un public din afara sferei de prieteni de pe rețelele de socializare, dar ai putea găsi piese interesante și unice pe care le poți folosi într-o nouă colecție de produse.

  1. Atelier de croitorie

Dacă ai ochi bun pentru design și cusături, deținerea unui atelier de croitorie ar putea fi visul tău. La fel ca în cazurile de mai sus, atelierul poate să ia naștere în propria ta casă, prin proiecte mici, realizate cu migală și atenție. O mașină de cusut, câteva ace de nădejde, un manechin și câteva materiale de calitate pot fi tot ceea ce ai nevoie pentru a te apuca de muncă. Spre exemplu, poți începe prin modificări de articole vestimentare la comandă, ușor și rapid de făcut, care te vor ajuta să strângi bugetul de care ai nevoie pentru investițiile mai mari. În timp, proiectele vor crește în complexitate, iar răsplata va fi pe măsură.

Ca să îți susții pasiunea, încearcă să te angajezi part-time ca asistent al unui designer iscusit. Astfel, poți învăța multe lucruri și îți poți crea contacte din industrie, fiind și o sursă suplimentară de venit de care vei avea nevoie.

Cu perseverență, migală și multă muncă poți să îți pui pe picioare micul atelier la care ai visat dintotdeauna. Tu ce pasiune îți dorești să transformi în carieră?

Foto: Shutterstock

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Carieră

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: