Fiică de poliţist, Diana Sarca a ales aceaşi meserie din pasiune şi, deşi recunoaşte că nu e uşor, o motivează nevoia de a fi în mijlocul acţiunii şi dorinţa de a face dreptate. Diana lucrează într-un birou mic în care, la loc de cinste, stau "maimuţoii" de pluş, florile şi un acvariu cu două ţestoase pe care ea le numeşte "fetele mele". Văzându-i biroul şi văzând-o pe ea, minionă şi vorbăreaţă, n-ai zice că Diana este comisar de poliţie şi, mai mult, că lucrează la Serviciul Omoruri. Da, vede cadavre mutilate, asistă la autopsii şi aleargă după criminali periculoşi. În miezul acţiuniiIdeea de a lucra în Poliţie nu i-a venit brusc. Tatal ei a a avut aceeaşi meserie. "Am crescut în curtea Poliţiei. Poate există o genă care m-a făcut să mă îndrept către poliţie", spune Diana. A atras-o şi fascinaţia uniformei, dar şi ideea de a face dreptate. După '96, când a terminat Academia de Poliţie, a fost repartizată la Serviciul Arme, dar ea a cerut să fie transferată la Omoruri, la Poliţia Capitalei, pentru că voia să fie "in miezul acţiunii". "Partea asta de meserie, munca la Omoruri, o văd ca «regina poliţiei» pentru că nimic nu este mai grav pe lumea asta decât să iei viaţa unui om. Dacă ai furat o bicicletă poţi să o dai înapoi, în schimb viaţa nu poate fi dată înapoi niciodată", explică Diana, care mai completează: "Noi suntem cei veniţi în sprijinul valorii fundamentale a omului, viaţa."Serviciului Omoruri anchetează toate infracţiunile împotriva vieţii care au loc în Bucureşti. "Există omorul, tentativa de omor, lovirea cauzatoare de moarte, pruncuciderea, tâlharia şi violul urmate de moartea victimei", explică Diana atribuţiile ei. De uciderea din culpă (fără intenţie) se ocupă secţia de poliţie pe raza căreia are loc fapta, iar de sinucideri şi alte decese neclare se ocupă Biroul Morţi Suspecte, care este tot o parte a Serviciului Omoruri. Fiecare zi a Dianei este diferită de celalalte. "Din păcate, noi nu avem timp să ne plictisim. Întotdeauna intervine ceva nou şi când intervine ceva nou e ceva legat de viaţa unui om. Din păcate, nu e o zi în care să nu se întâmple nimic."Diana şi colegii ei lucrează după reguli clare. Codul Penal şi Codul de Procedură Penală sunt ca o Biblie pentru ei. "Nu-ţi permiţi să faci vreo greşeală pentru că vorbim de viaţa oamenilor. Nu te joci cu aşa ceva. Un pas greşit înseamnă un posibil criminal care rămâne în libertate sau o eroare judiciară (situaţia în care este condamnată o persoană nevinovată - n.r.)."Toată munca se face în echipă. Chiar dacă un anumit ofiţer îşi pune semnătura pe un anumit dosar, asta nu înseamnă că lucrează singur la el. Cei 21 de ofiţeri ai Serviciului Omoruri lucrează în echipe de câte doi doar teoretic pentru că practic, toţi îşi pun amprenta asupra unui dosar. Este o muncă în echipă prin excelenţă, iar un succes nu este meritul unui singur om ci al întregului Serviciu. Investigaţia înseamnă "muncă de furnică"Într-o singură noapte pot avea loc şi două sau trei fapte. Munca Dianei începe atunci când este chemată la faţa locului, pentru cercetări, împreună cu procurorul, criminalistul şi medicul legist. Participă şi la autopsia cadavrului pentru că trebuie să vadă leziunile ca să înţeleagă cum s-au produs ele. După care începe "munca de furnică", după cum spune chiar ea, adică investigaţia. "Baţi din uşă în uşă, întrebi pe fiecare ce a văzut, ce a auzit, ce ştie despre unul sau altul. Sunt activităţi care pot dura şi zile în şir, uneori ani în şir." Au fost dosare care s-au rezolvat după mai mult de zece ani. "Mulţi cred că dacă trecut o săptămână sau două nimeni nu mai face nimic şi dosarul e uitat. Greşit!"Munca nevăzută a poliţiştilor se transformă în dosare ce ajung în instanţă cu 1000-2000 de pagini şi mii de declaraţii ale martorilor. Singurul regret al Dianei şi al colegilor ei este acela că românii sunt retincenţi când vine vorba să dea declaraţii sau să apară în instanţă. "Nimeni nu se gândeşte că într-o zi poate să fie în postura victimei. Avem situaţii în care ne rugăm martori pentru că sunt gata să lase un criminal în libertate. Devenim victimele propriei noastre frici..."Lipsa simţului civic de care dau dovadă românii este doar unul din aspectele care diferenţiază realitatea de filmele poliţiste, dar există multe alte deosebiri. Nu poţi găsi criminalul doar pentru că te-ai dus la faţa locului şi ai văzut cu ce armă s-a tras, aşa cum vedem în filme. De fapt, o anchetă înseamnă multă muncă ascunsă, pe care n-o vede nimeni. Şi nici audierile nu merg "ca pe roate", în realitate. Criminalii nu se grăbesc să spună ce şi cum au făcut, aşa cum am crede. Unii ajung în instanţă şi, deşi există nenumărate probe, tot refuză să recunoască omorul. Deşi a lucrat la cazuri faimoase, care au ţinut primele pagini ale ziarelor, Diana spune că orice caz primeşte atenţie egală din partea ei. "Nu mă interesează cine este victima. Pentru mine este o victimă şi atât. Indiferent dacă autorul e măturător, inginer, preot sau ministru, e tot un autor."Prejudecăţile nu-şi au loculDiana a fost un deschizător de drumuri în ce priveşte munca femeilor la Omoruri. Deşi colegii s-au obişnuit cu ea şi ştiu ce poate să facă, ea spune că nu e uşor să lucrezi într-un asemenea domeniu. "Indiferent de ce ne-ar plăcea să credem şi să spunem, există prejudecăţi", mărturiseşte comisarul. Ea crede că aceste prejudecăţi nu-şi au locul. Femeile şi bărbaţii ar trebui să fie complementari pentru că văd şi aud aceleaşi lucruri, dar le interpretează diferit, rezultatul final fiind un "tablou complet", adică exact ceea ce le trebuie poliţiştilor care lucrează la un caz. "Poate că fizic nu o să reuşesc să fiu la capacitatea colegilor, dar sunt lucruri pe care eu pot să le fac şi ei nu.""Orice femeie poate să facă faţa unei asemenea munci atâta vreme cât îşi doreşte." spune Diana, însă recunoaşte că "e o viaţă sacrificată." Telefonul ei este deschis "25 de ore din 24" şi poate suna la orice oră, indiferent că e zi sau noapte, indiferent că e weekend, Crăciun sau Paşte. Dar cine a ales să intre în poliţie trebuie să-şi asume nişte riscuri, mai ales că nimeni, bărbat sau femeie, nu a ajuns în această meserie în necunoştinţă de cauză. Diana recunoaşte că unii oameni sunt retincenţi când vine vorba să discute cu o femeie poliţist. Dar sunt mulţi şi cei care par mai deschişi în faţa ei decât în faţa colegilor bărbaţi. Victimele tentativelor de omor sunt mai comunicative în prezenţa Dianei, poate şi datorită capacităţii de empatie, calitate care este mai accentuată la femei decât la bărbaţi. Am întrebat-o dacă o ajută faimoasa intuiţie feminină. "Nu cred în acest concept. Toţi oamenii au intuiţie, contează să o şi folosească." Ce alte calităţi sunt necesare unei femei pentru a lucra la Omoruri? "Trebuie să-ţi placă meseria asta, să ai în suflet dorinţa de a face dreptate şi să-ţi fie tare dragă viaţa", spune comisarul.Am întrebat-o cum este pentru o femeie să vadă sânge, cadavre şi să asiste la autopsii. Răspunsul ei a fost simplu: "Ca pentru orice om". Nu crede că a fi femeie sau bărbat contează când ajungi la locul unui omor. "Trăim în prejudecăţi: bărbaţii sunt mai puternici, femeile mai slabe, bărbaţii plâng mai greu, femeile plâng mai uşor. Sunt simple prejudecăţi. Contează natura fiecăruia, felul cum suntem croiţi de la naştere.""Când o să pun mâna pe ăsta îl strâng de gât""Credeti că pe colegii mei nu-i impresionează ceea ce văd în anumite momente? Poate că femeile, fiind mai vorbăreţe, îşi exprimă mai mult temerile sau povestesc ceea ce au văzut, iar bărbaţii poate ascund mai mult în ei, dar de fapt suntem la fel de impresionabili." Indiferent că eşti femeie sau bărbat, ceea ce vezi la faţa locului te motivează şi mai tare să găseşti făptuitorul. "Au fost momente în care pur şi simplu mi-au dat lacrimile. Recunosc şi nu mi-e ruşine. Ai momente de revoltă, în care zici «când o să pun mâna pe ăsta îl strâng de gât» dar pe urmă îţi dai seama că atunci n-ar mai fi nicio diferenţă între tine şi el. Există o revoltă inclusiv în noi pentru că suntem oameni şi vedem ce a putut să facă un om altui om."Cel mai mult o impresionează cazurile în care victimele sunt copii sau nou-născuţi. De altfel şi colegii ei au aceeaşi reacţie, chiar dacă sunt bărbaţi. "Ne dăm seama că fiinţa aia nu a avut nicio şansă să afle ce înseamnă viaţa şi atunci revolta din noi se dublează."Ca orice poliţist, Diana participă la trageri lunare, în poligon şi trebuie să treacă probe sportive. De altfel, "sport" face în fiecare zi, căci criminalii nu se lasă prinşi cu una cu două. "Sunt cazuri când alergăm suspectul pe câmp sau prin pădure". Deşi poartă armă, pânpă acum n-a folosit-o niciodată, decât în poligon, şi speră să nu fie vreodată în ipostaza de a trage după cineva. Doar meseria ei este să apere viaţa, pe care a preţuit-o întotdeauna, însă de când lucrează la Omoruri a ajuns să o înţeleagă mai bine, cu bune şi cu rele. Foto: arhiva personală