Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol deschid porțile pentru înscrierile la cursurile de actorie

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 19 octombrie 2021, 16:05

Când ai un vis faci tot posibilul ca acesta să devină realitate. Dacă pasiunea ta este actoria, atunci nu rata ocazia de a face parte din distribuția continuării comediei „Două lozuri”. În perioada 15 noiembrie 2021 – 15 mai 2022, Actoriedefilm.ro susține în colaborare cu Studioul 2DB Film un nou atelier dedicat actoriei de film. Cursurile se adresează celor care iubsc filmul și care cred că au ceva de oferit marelui ecran, fie că sunt actori profesioniști, amatori sau începători, tineri sau bătrâni, slabi sau mai plinuți, frumoși sau mai puțin frumoși.

Cursurile vor dura șase luni, cu o frecvență de două ori pe săptămână, iar la final cei prezenți vor avea ocazia să ia parte la un casting realizat de regizorul Paul Negoescu. Și astfel să joace în continuarea filmului „Două lozuri”, care se va filma în toamna anului 2022.

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol deschid porțile pentru înscrierile la cursurile de actorie

Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, cei trei actori care i-au interpretat pe Sile, Dinel și Pompiliu în căutarea frenetică și hilară a biletului de loterie pierdut, promit că umorul de situație, comicul dialogurilor și, desigur, o poveste la fel de captivantă vor fi din nou la ele acasă, pe marele ecran. „A durat 5 ani să ne urnim, dar acum am hotărât cu toții că este momentul potrivit pentru începerea acestui nou proiect. Știm că așteptările spectatorilor sunt foarte mari, având în vedere succesul primei părți, dar odată luată decizia nimic nu ne va mai opri să facem o nouă comedie de calitate”, declară Alexandru Papadopol. „În ultimii 5 ani mi s-au adresat aceleași două întrebări: și Acum pot răspunde:

Filmul „Două lozuri” este unul dintre cele mai iubite filme românești din ultimii ani, a fost selecționat în festivaluri de film din toată lumea (Zurich, Shanghai, Salonic, Namur, Hong Kong, Beijing, Calcutta, Minneapolis, São Paolo, Monte Carlo etc) și a câștigat premiile „Best Comedy Feature” la Fort Lauderdale International Film Festival din Statele Unite ale Americii, „Premiul publicului” la Premiile Gopo, „Premiul juriului – Best Film” la Monte-Carlo Comedy Film Festival, Mențiune specială „International Feature Film” la Zurich Film Festival, împreună cu 10 nominalizări la Beijing International Film Festival, Premiile Gopo, Namur International Festival of French-Speaking Film, São Paulo International Film Festival, Transilvania International Film Festival (TIFF) și Zurich Film Festival.

Mai multe informații despre înscrieri și cursuri sunt disponibile pe site-ul www.actoriedefilm.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!