"Nu se loveşte, fiindcă suntem la Nadia", răspunde Ana unei voci care îl atenţionează pe prietenul ei de joacă. Cei doi au dat buzna în birou, s-au instalat la masă şi au început joaca.După o "şedinţă" de colorat şi aruncat baloane, fiecare a pus ochii pe câte o jucărie şi n-au plecat până nu le-au primit.I-am văzut doar câteva minute, dar am auzit din gura lor cuvinte pe care alţi copii nu le cunosc: puncţie, branulă, leucemie. Cei doi copii - băieţelul de doi-trei anişori, fetiţa de şase ani - sunt "clienţi" vechi ai secţiei de oncopediatrie din Spitalul Fundeni. Iar Nadia Ulmeanu, a cărei simplă prezenţă pare să fie de ajuns pentru a-i proteja, este asistenta şefă şi îngerul păzitor al zecilor de copii internaţi aici. Sinceră să fiu, după experienţele trăite în spitalele noastre, nu mă aşteptam ca o asistentă, şi mai ales una care luptă zilnic cu moartea, să fie atât de blândă şi să vorbească cu atâta pasiune despre meseria şi pacienţii ei. Dragoste la prima vedereNadia a ajuns să lucreze cu copiii bolnavi de cancer din pură întâmplare. Aici a fost repartizată la practică, pe când făcea o şcoală postliceală. "A fost un impact destul de puternic, m-a marcat de atunci", recunoaşte Nadia. Două săptămâni cât a durat practica, era în fiecare zi la spital. "N-am lipsit nicio oră din zilele de practică. Dar două săptămâni am avut dureri de cap."Încă de atunci a învăţat ce înseamnă să lupţi cu o boală nemiloasă cum este cancerul. S-a ataşat atât de mult de copii, încât îşi petrecea cu ei şi timpul liber, ba chiar venea şi noaptea la spital, deşi n-o obliga nimeni şi nici nu primea ceva în schimb. Aşa cum ea s-a ataşat de copii, şi copiii s-au îndrăgostit de ea, iar părinţii au ajuns să o îndrăgească pentru blândeţea cu care îi îngrijea pe cei mici. La începuturile carierei în spital, a cunoscut un copil cu tumoră renală, care nu avea decât trei ani. Acum are 16 ani şi încă o mai sună. Şi nu este singurul. După perioada de practică, Nadia a continuat să vină la spital, deşi nu terminase încă şcoala ca să poată fi angajată. Întâmplarea a făcut ca după absolvirea ei să se elibereze un post, pe care cei de la spital nu au vrut să-l dea altcuiva. La început a lucrat la camera de gardă a secţiei de pediatrie, unde nu avea o legătură atât de strânsă cu cei mici, iar din 2000 a devenit asistentă la oncopediatrie. Asistentă şi psihologLa scurt timp şi-a dat seama că ştie totul despre anatomia corpului uman, dar mai nimic despre psihic, aşa că a început facultatea de psihologie. Aceasta a ajutat-o să devină psiholog în cadrul asociaţiei PAVEL, dar îi dă şi puterea de a-i înţelege pe micuţii bolnavi de cancer. Mi-a mărturisit plină de mândrie că este singurul cadru medical care reuşeşte să comunice cu ei, atunci când devin depresivi din cauza tratamentului sau când au reacţii de respingere faţă de medici şi părinţi.Deşi jocurile copiilor care au crescut prin spitale sunt legate de branule, seringi şi mănuşi chirurgicale, Nadia ştie cum să le distragă atenţia de la boala lor. E înarmată cu puzzleuri, cărţi de colorat, culori, CD-uri cu jocuri, iar din când în când mai fură din jucăriile fetiţei ei, ca să le facă ziua mai frumoasă micuţilor pacienţi.Lucrează zilnic peste programProgramul Nadiei ţine de la 7:00 până la 15:00, dar niciodată nu pleacă mai devreme de ora 17:00. Sunt prea multe de făcut. Dimineaţa rezolvă problemele administrative - de o lună este asistent şef - iar după-amiaza se ocupă de copii. Cumva, nici ea nu ştie cum, găseşte timpul necesar ca pe lângă îndatoririle de serviciu, să-i ajute şi altfel pe cei mici. Le face rost de medicamente care nu se găsesc în România, le găseşte sponsori dacă nu îşi permit să plătească tratamentele, caută artişti care să dea spectacole în spital, face rost de sponsorizări pentru secţie, ia legătura cu companiile farmaceutice şi câte şi mai câte. Află în pagina următoare ce vârstă are cel mai tânar copil bolnav de cancer!"Încercăm să ne autogospodărim ca să putem funcţiona. E greu, într-adevăr, să găseşti soluţii dar faptul că totuşi se leagă ceva este important " spune Nadia, pe de o parte mândră de reuşitele ei, pe de altă parte dezamăgită că viaţa şi sănătatea copiilor depind mai mult de noroc.Tot Nadia este şi frizerul secţiei. Undeva, pe un dulap din biroul ei, lângă cărţi de colorat, jocuri şi baloane, stă pregătită o maşină de tuns, cumpărată special pentru copii. După primele zile de tratament le cade părul şi nu pot aştepta până când vine un frizer trimis de spital.O asistentă la 50 de copiiDe când este asistent şef, Nadia plănuieşte să realizeze un studiu privind sindromul burnout - epuizarea provocată de stresul excesiv - la colegele ei. Deja a descoperit două asistente care prezintă simptomele specifice. Viaţa în spital este grea şi pentru ele, având în vedere că în timpul unei ture nu stau o clipă. Chiar şi numai investigaţiile pe care le fac bolnavii de leucemie - puncţii lombare şi medulare - sunt îndeajuns de traumatizante pentru un copil care în plus trebuie să stea nemişcat într-o anumită poziţie pentru ca intervenţia să reuşească. Aşa că asistentele au nevoie de tot tactul şi toată răbdarea din lume.Nu e uşor să-ţi păstrezi cumpătul când în secţie te mai aşteaptă alte zeci de copii care au nevoie de tine. Ziua, sunt două asistente care îngrijesc toţi cei 50 de copii internaţi. Pe timp de noapte, rămâne una singură. Iar copiii au nevoie de îngrijire permanentă, căci unii au perfuzii 24 de ore din 24, iar altora li se monitorizează permanent diureza sau temperatura. Acasă, mamă şi gospodinăAcasă, Nadia este o mamă şi o femeie ca oricare alta, doar că în timp ce spală, găteşte şi are grijă de fetiţa ei, gândul îi e tot la copiii din spital şi la ce ar putea face pentru a-i ajuta. Având în vedere că lucrează cu copii grav bolnavi m-aş fi aşteptat ca Nadia să fie genul de mama mult prea protectoare. Ea spune - şi o credem pe cuvânt - că experienţa acumulată în cei 10 ani o ajută să fie o mamă ca oricare alta, deşi recunoaşte că uneori simte că îşi neglijează fetiţa. De asemenea, m-aş fi aşteptat că fetiţa ei să fie geloasă pe copiii din spital, dar din spusele Nadiei trag concluzia că nici nu încape vorbă. Fetiţa are prieteni în spital, le aduce singură jucariile ei şi le trimite revistele preferate - cu Barbie - prin intermediul mamei. Cel mai tânăr copil cu cancer are cinci luniCele 50 de paturi ale secţiei de oncopediatrie sunt ocupate de copii cu leucemie, limfoame, tumori hepatice sau renale. Din cei îndeajuns de mari ca să înţeleagă despre ce e vorba, majoritatea ştiu de ce boală suferă. Dar sunt şi părinţi care decid să le ascundă adevărul. Deşi vin de ani de zile la tratament, unii copii cred că suferă de anemie sau alte boli uşoare. Nadia crede că orice copil, cât de mic, trebuie să-şi cunoască boala, ca să ştie clar cu ce are de luptat. Dar la cererea părinţilor trebuie să păstreze secretul. Cel mai tânăr din pacienţi are doar cinci luni. Cum era şi normal am fost curioasă ce poate provoca un cancer la această vârstă - nu mai putem da vina pe fumat, pe poluare sau pe chimicalele din mâncare. Află în pagina următoare de ce viaţa copiilor depinde de bani!Nu se ştiu cauzele cancerului la copii, dar se vorbeşte despre factori favorizanţi: expunerea la radiaţii, electricitate, mutaţii genetice. Sunt rare cazurile de cancer moştenit sau cele legate de afecţiuni congenitale, cum este sindromul Down. Majoritatea copiilor care ajung la oncopediatrie par perfect sănătoşi într-o zi, iar a doua zi sunt diagnosticaţi cu leucemie, limfom sau alt tip de cancer. De obicei, simptomele se declanşeaza după o viroză.Tratamentul îl primesc periodic, în mai multe serii, timp de doi ani. Urmează trei ani cu tratament de întreţinere şi abia după cinci ani copiii sunt consideraţi vindecaţi, dacă nu apare vreo recădere. Fiecare copil pierdut, un eşec personalŞi dacă nu îşi dau ultima suflare pe patul de spital. Se mai întâmplă şi aşa ceva, spune Nadia cu resemnare. Îşi aminteşte şi acum de primul copil care a murit sub ochii ei, chiar la începutul carierei ei în spital. Între timp s-a obişnuit, chiar dacă fiecare deces este pentru ea un eşec personal. A vrut să numere toate vieţile pierdute, dar s-a oprit la cinci căci situaţia a devenit prea dureroasă.Chimioterapia, operaţiile, radioterapia sunt tratamente greu de suportat şi pentru adulţi, darămite pentru copiii mici, aşa că unii suferă de greaţă permanentă şi nu reuşesc să mănânce cu zilele. Iar când pot să se hrănească singuri trebuie să ţină un regim special, ceea ce e destul de greu, având în vedere că banii sunt întotdeauna prea puţini, mai ales când unul din părinţi nu poate lucra, fiind nevoit să stea cu lunile prin spitale. Deşi teoretic tratamentul este gratuit pentru asiguraţi, spitalul nu poate oferi toate medicamentele necesare copiilor cu cancer, aşa că părinţii trebuie să le plătească. Când viaţa unui copil depinde de baniNadia Ulmeanu spune însă că sunt multe cazuri sociale în secţia ei, părinti care nu-şi permit nici măcar hăinuţe sau mâncare pentru cei mici, darămite medicamente pentru cancer, care sunt foarte scumpe. Tocmai de aceea, Nadia este tot timpul cu telefonul la ureche, încercând să facă rost de o sponsorizare, un medicament gratuit sau un alt ajutor pentru copii. Nu o dată s-a întâmplat să facă chetă chiar în secţie ca să strângă banii care le lipseau părinţilor. Iar când puterea Nadiei nu mai este de ajuns, apelează la fundaţia pentru care lucrează. E vorba de Asociatia PAVEL, asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave. Datorita lor, copiii internaţi în secţiile de oncologie pediatrică au locuri de joacă unde sunt supravegheaţi de voluntari cu studii de psihologie şi merg în tabere, însoţiţi şi de Nadia. În ultimii doi ani au fost la Horezu, iar anul acesta vor merge la Bran, la o pensiune. De curând, cinci dintre copii au fost în Rusia, la olimpiada copiilor bolnavi de cancer şi s-au întors cu două medalii de argint, una la tenis de masă şi una la şah. De altfel, şahul este una din activităţile cele mai potrivite pentru ei, ne spune Nadia, fiindcă îi relaxează fără a-i solicita fizic. Asociaţia PAVEL se bazează în special pe voluntari şi are permanent nevoie de oameni care să ajute copiii bolnavi de cancer. Dacă timpul nu îţi permite să devii voluntar, asociaţia PAVEL îţi poate prezenta un copil bolnav de cancer pe care să-l sprijini, atât cât poţi, ori cu bani, ori cu mâncare - pacienţii internaţi primesc mâncare de la spital, dar însoţitorii lor nu - jucării, hăinuţe, ori pur şi simplu vizitându-l la spital. Dacă majoritatea copiilor sunt internaţi alături de un parinte, există şi câţiva care provin din centre de plasament, iar la ei nu vine nimeni în vizită, singura lor familie fiind personalul din spital.