Canapea specială pentru sex

De Stela Moisescu pe 09 februarie 2010

Te-ai plictisit de jucăriile din sex shop-uri? Nu ofta, căci producătorii inventează noi şi noi stimulente sexuale, cum ar canapeaua din imagine, confecţionată special pentru sex, nu odihnă!
O găseşti pe internet sub denumirea „love sofa” sau „tantric chair”. Ei bine, dacă ai învăţat deja cât de mult contează o pernă bine plasată în alegerea unei poziţii de sex, exact pe asta mizează şi producătorii de „love sofa”, pe găsirea poziţiei perfecte de sex.

Te întrebi cum poate o astfel de canapea să-ţi ofere plăceri nebănuite în timpul sexului? Secretul constă în design-ul ei.

Producătorii susţin că design-ul vă permite să exploraţi noi şi noi unghiuri de penetrare în timpul sexului.

Curbura canapelei face posibilă schimbarea gentilă a unghiurilor de penetrare, astfel că actul sexual este lipsit de impedimente, iar senzaţiile de plăcere sunt neîntrerupte, susţin producătorii.

Mai mult, datorită design-ului aveţi parte de susţinere pentru gât şi spate, aşa că vă puteţi arcui în voie.

Această canapea vă ajută să exploraţi cele mai variate poziţii de sex, într-o manieră unde efortul e minim, iar plăcerea e maximă.

Mai mult, producătorii susţin că posibilităţile sunt infinite, astfel că puteţi crea o nouă poziţie de sex de fiecare dată când folosiţi canapeaua. În plus, ea dă un plus de savoare poziţiilor clasice de sex.

Potrivit tantrachair.com, „canapeaua minune” ar fi considerată cea mai reuşită operă de artă funcţională.

Cei de la tantrachair.com folosesc pielea sintetică în confecţionarea canapelei, material ce-ţi aduce numeroase avantaje: este rezistent la pete, antibacterian, antialunecare şi se curăţă uşor, doar cu apă şi săpun. Alţi producători aleg alte materiale precum catifeaua. Culorile variază, la fel şi imprimeurile. Interiorul  este construit din lemn.

Dimensiunile sunt de aproximativ 180 cm lungime, 40 cm lăţime şi 80 cm înălţime.

Canapeaua este un upgrade al mobilei cu funcţionalitate erotică. Printre cele mai cunoscute piese de mobilier pentru sex se numără leagănele, centurile din piele, pernele şi scaunele cu forme special adaptate plăcerilor sexuale.

În România, domeniul mobilierului pentru sex este încă neexploatat, aşa că ai şanse să achiziţionezi o canapea identică cu cea din imagine doar de pe site-urile producătorilor străini la preţul de aproximativ o mie de dolari.

Foto: tantrachair.com

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară