(P) Cum i s-a schimbat viața Oanei Cuzino în ultimii 25 de ani

De unica pe

Este interesant cum printr-o simplă întrebare poți deveni nostalgic… Unul dintre cele mai iubite branduri românești, Plantusin de la Fares împlinește 25 de ani, ocazie cu care m-au întrebat cum s-a schimbat viața mea în ultimii 25 de ani.

Am rememorat în primul rând copilăria fetiței mele și serile de ”roșu în gât”, tuse și guturai, apoi am realizat că asta se întâmpla acum maximum 12-13 ani, deși pare o veșnicie… De fapt, ce făceam eu acum 25 de ani? Nu realizam pe atunci ce minune de fetiță voi avea și că voi fi o mama atât de mândră. În 1994 eram studentă la Facultatea de Medicină, în anul V și nici măcar nu intuiam că în mai puțin de 4 ani, în plin rezidențiat voi îmbrățișa provocarea mass-media și a televiziunii de a avea propria emisiune dedicată sănătății.

Din punct de vedere academic, 1994 mi s-a părut cel mai frumos an. Eram relaxată pentru că încă nu intrasem în focurile susținerii examenelor de licență, deja parcursesem toate materiile de bază, mă familiarizasem cu clinica și spitalele, cu sălile de operații, totul era mult mai ușor de înțeles și învățat, fiind mai degrabă o perioadă a aprofundării fiecărei ramuri medicale. În aceeași perioadă am luat și examenul de conducere și deja conduceam prima mea mașină. Așa că deplasarea zilnică între spitale, de la un stagiu la altul sau la cursurile de la UMF Carol Davila se făcea mult mai plăcut și cu multă voie bună, având mașina plină de colegi (uneori mai mulți decât era permis, dar… erau alte vremuri).

Sincer, mi-a plăcut să mă cufund în acest moment de nostalgie. M-am revăzut foarte tânără, plină de visuri, voie bună și am surprins o serie de momente al căror sens îl descifrez acum. Momente care erau menite să consolideze prezentul, să fiu cee ace sunt.

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită