Lista de lecturi care te ajută să te autodisciplinezi

De Unica.ro, pe

Cursurile online oferă multă flexibilitate în procesul de învățare, mai ales dacă încerci să echilibrezi munca și viața de familie cu studiile. Dacă ești un adult care-și dorește să evolueze profesional, aceste beneficii fac adeseori ca învățarea online să fie o alegere mai bună decât cursurile tradiționale în format fizic. Dar cursurile online necesită utilizarea unor abilități importante dacă îți propui să reușești. Autodisciplina, organizarea și responsabilitatea sunt doar câteva dintre cheile succesului atunci când urmezi un curs online. Pentru a-ți exersa aceste abilități ți-am pregătit o listă utilă de lecturi!

Text: Mihaela Pascari

Modele mentale, de Peter Hollins

Dacă simți că ești suprasolicitat, iar ziua de lucru trece fără să poți termina tot ce ți-ai propus, cartea lui Peter Hollins îți oferă 30 de modele mentale care să te ajute să faci ordine în gândire și să fii eficient în soluționarea problemelor. Ce este un model mental? Este un tipar ce are rolul de a-ți atrage atenția la elementele importante ale situațiilor cu care te confrunți. Deja avem, fiecare dintre noi, propriile modele mentale dobândite după ani de viață și de observare a modelelor repetitive din cotidian, însă în volumul de față autorul prezintă modele mentale cunoscute, dar și mai puțin cunoscute care te vor ajuta să iei decizii rapide, să vezi lucrurile mai clar și să rezolvi eficient problemele.

Mindful Self-Discipline, de Giovanni Dienstmann

Dacă vrei să trăiești o viață plină de sens, să-ți construiești obiceiuri bune și să-ți atingi obiectivele, există o abilitate care este mai importantă decât orice altceva: autodisciplina. Autodisciplina nu este despre a fi inflexibil, ci despre a-ți trăi cea mai bună viață. Este superputerea concentrării într-o lume a distragerilor – ce-ți permite să treci peste procrastinare, scuze, obiceiuri proaste, motivație scăzută, eșecuri și îndoială de sine. Cu ajutorul ei, poți rămâne pe drumul cel bun cu valorile și obiectivele tale chiar și în momentele în care nu te simți inspirat. Acest manual pentru a-ți dezvolta autodisciplina conține:

  • Peste 50 de exerciții explicate pas cu pas
  • Link-uri către studii științifice despre fiecare subiect
  • Multe, multe exemple – pentru a te ajuta să aplici eficient toate aceste cunoștințe

Self-Discipline: Develop Daily Habits to Program Your Mind, Build Mental Toughness, Self-Confidence and Willpower, de Ray Vaden

Această carte prezintă lumea minunată a autocontrolului și a autodisciplinei. Iar cele două pot însemna diferența între atingerea sau nerealizarea scopurilor. Ele pot oferi unei persoane mai multă încredere în sine. Pot oferi cuiva abilitatea de a munci mai mult într-o perioadă mai scurtă de timp și de a realiza mult mai mult ca înainte. Autodisciplina poate face procesul de renunțare la obiceiurile proaste în favoarea celor bune mult mai ușor de realizat. Autocontrolul și autodisciplina necesită muncă asiduă și angajament serios. Dacă o persoană nu este cu adevărat serioasă în ceea ce privește nevoia de a dezvolta autodisciplina, atunci pur și simplu nu o va obține. Nimeni nu poate oferi altcuiva autodisciplină. Ea trebuie deprinsă de fiecare om în parte. Cel mai bun mod este să începi astăzi să lucrezi la obiectivele personale. Începe acum prin a decide ce obiceiuri sunt rele și trebuie înlocuite. Fă o listă cu obiceiurile bune care trebuie cultivate. Decide când va începe acest nou stil de viață – ținând cont că mai devreme este mai bine. Notează toate obiectivele care trebuie atinse și postează această listă undeva la vedere.

168 Hours: You Have More Time Than You Think, de Laura Vanderkam 

Este un adevăr incontestabil al vieții moderne: ești mereu în criză de timp. Îți spui că ți-ar plăcea să citești mai multe, să ajungi regulat la sală, să încerci noi hobby-uri și să îndeplinești tot felul de obiective. Dar apoi renunți pentru că pur și simplu nu sunt suficiente ore pentru a face totul. Sau, dacă nu găsești scuze, faci sacrificii – luând din timpul dedicat altor lucruri pentru a strecura activități noi. Trebuie să existe o cale mai bună… și Laura Vanderkam a găsit-o. După ce a intervievat zeci de oameni de succes, fericiți, ea și-a dat seama că aceștia își alocă timpul diferit față de majoritatea dintre noi. În loc să lase rutina zilnică să elimine lucrurile importante, ei încep prin a se asigura că există timp pentru lucrurile importante. Vanderkam arată că, stabilind prioritățile, vei descoperi că este posibil să dormi 8 ore pe noapte, să faci exerciții fizice 5 zile pe săptămână, să iei lecții de pian și să scrii un roman fără a renunța la timpul de calitate dedicat muncii, familiei și altor lucruri care contează cu adevărat.

După ce vei parcurge măcar unul dintre aceste titluri și-ți vei îmbunătăți autodisciplina te poți înscrie în „Proiectul Cursuri IT by eJobs”. Acesta cuprinde mai multe etape: consiliere, cursurile propriu-zise, coaching. Iar după finalizarea acestor cursuri ai ocazia să aplici la posturi de tester. Pentru asta, echipa de coaching din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar. Detalii aici

 „Proiectul Cursuri IT by eJobs” este disponibil prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!