Cum să ai mai multă grijă de tine începând de astăzi

Dacă toată viața ți-ai propus ca „de luni” să faci schimbări radicale în viața ta, să începi să ții o dietă, să-ți schimbi stilul vestimentar, să te preocupi mai mult de sănătate, să urmezi în sfârșit cursuri de dans, și deja ai ajuns la o vârstă la care știi că astfel de scuze și tergiversări nu sunt benefice, e bine să te apuci chiar de astăzi de transformarea ta. Nu, nu te încrede în citate motivaționale de tipul „de la o vârstă, frumusețea de pe chip se mută în inimile noastre”, ci încearcă să ai mai multă grijă de tine, să fii în echilibru și să-ți păstrezi la cote optime șarmul personal, armonia interioară și exterioară.

Nu există „rețete ale fericirii”, deși experiența de viață, greșelile observate la alții vin, odată cu vârsta, cu câteva lecții învățate. De exemplu, poate ai avut în familie femei care de la o anumită vârstă au ales să se izoleze, să nu se mai preocupe de aspectul fizic, să nu-și mai facă anual investigații de rutină, necesare după o anumită vârstă, cum ar fi o mamografie sau un test Papanicolau, un test de osteodensitometrie și o analiză atentă a afecțiunilor cutanate, chiar dacă era vorba de o aparentă banală melasmă.

În acest sens, pentru a nu merge pe căile bătătorite și greșite ale altora, dar și pentru a fi tu bine cu tine, în acest articol venim cu câteva recomandări de care poți ține seama pentru a fi frumoasă atât la interior, cât și la exterior. Cu siguranță, ceea ce îți vom prezenta nu îți este străin, dar uneori e necesar ca cineva să ne reamintească de toate acestea: 

Îngrijire

Nu e relevant că ai depășit 60 de primăveri sau că bați deja către șapte decenii de viață extraordinară, o femeie trebuie să aibă grijă de ea oricând. Ești la pensie, iar această perioadă vine la pachet cu mult timp liber pe care-l poți valorifica în folosul tău, pentru a avea de fiecare dată o apariție impecabilă. Folosește neapărat o cremă pentru ten matur, cu factor SPF ridicat, nu uita de strugurelul pentru hidratarea buzelor și acordă o atenție deosebită podoabei capilare. De la o vârstă, părul devine tern, dar poți să-i redai vitalitatea cu ajutorul măștilor de hidratare, precum și alegând un aparat potrivit dintre modelele de placi si ondulatoare aflate doar la un click distanță, pe care le poți comanda de pe internet cu ajutorul unei nepoate sau al copilului tău.

Investigații medicale 

Cum să ai mai multă grijă de tine începând de astăzi

Nu trebuie să mergi pe premisa că poți trata orice boală cu ajutorul tehnologiei de astăzi, al aparaturii medicale ultraperformante și al medicamentelor eficiente. Mult mai înțelept este să previi orice boală, iar acest lucru îl poți face efectuând regulat investigații medicale, mai ales că multe dintre acestea sunt gratuite, pe baza unui bilet de trimitere eliberat de medicul de familie. Nu neglija niciun simptom, nu amâna să mergi la specialiști, să te monitorizezi, mai ales dacă în familia ta există un istoric de boli sau dacă deja gestionezi una anume, cum ar fi diabetul, osteoporoza, gonartroza, hipertensiunea arterială.   

Cursuri 

Cum să ai mai multă grijă de tine începând de astăzi

Niciodată nu e prea târziu pentru a învăța ceva nou, cum ar fi quilling-ul, ikebana, salsa,  croitoria. Mai ales dacă locuiești într-un oraș mare, ar fi păcat să nu profiți de o asemenea oportunitate acolo unde există centre recreaționale pentru seniori sau ONG-uri care organizează astfel de activități. Nu numai că vei avea o nouă preocupare, dar vei și socializa și îți vei face noi prietene. În fond, chiar nu ai nimic de pierdut. De asemenea, nu îți neglija vechile prietene, ieșiți cât mai mult la un ceai, la o plimbare în aer liber sau la o activitate culturală, mai ales că cele din urmă s-au reluat.

A avea grijă de tine e o dovadă de dragoste și de respect atât pentru propria persoană, cât și pentru darul vieții.

Sursă foto: unsplash.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Elefant.ro

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!