Achiziția casei, binecuvântare sau blestem?

De Adrian Asoltanie pe 10 martie 2018
Unii laudă stilul de viață al nemților, care preferă să închirieze. Cică i-ar face mai dinamici, mai flexibili, mai puțin atașați… Dar noi nu suntem nemți. Românii sunt nativ mai înclinați spre stabilitate, iar locuința personală satisface această nevoie. După o lungă perioadă în care proprietatea a fost un moft și statul îți „dădea“ sau nu un apartament, o repartiție, un loc pe lista de așteptare la mașină, frigider sau telefon fix, simțim dorința firească să avem ceva al nostru. Eu sunt adeptul proprietății și sunt convins că fiecare își poate lua o locuință. Recunosc, imobiliarele sunt o pasiune veche, presărată cu multe decizii bune, dar și cu multe greșeli din care am învățat câteva lecții importante.

Nu te grăbi! Am întâlnit sute de tineri la cursurile mele și observ această dorință uriașă de a avea la 23 de ani tot ce-au adunat părinții noștri după 30 de ani de muncă și sacrificiu. E rău să vrei mai mult decât ai tăi? Desigur că nu. Dar în domeniul finanțelor personale, rareori poți sări etapele fără să suporți consecințele. Prea des întâlnesc corporatiști care s-au angajat luna trecută și deja umblă după credite de case și mașini. Ca să folosim limbajul din multinațională: Slow Down! O casă este o achiziție pe zeci de ani, nu se cumpără într-un weekend de la târg, iar creditul ipotecar nu e o înțelegere în care intri ca la film la mall și ieși oricând dacă nu-ți mai place.

Primul pas când vrei să cumperi casă

Cum stai de fapt. Primul pas ar fi să-ți faci un buget personal, indiferent că ești singur sau în cuplu. Pune pe o listă banii care intră și în­mul­țeste cu 12 luni.  Atunci o să ai o imagine cla­ră la nivel anual. Sunt mulți? Sunt puțini? Da­că par mulți, câți ai reușit să pui deoparte în ulti­mul an? Dacă par puțini, poate că ar trebui să ai răbdare și să mai cauți surse de venituri supli­mentare. Apropo, pe câte „picioare“ fi­nan­ciare stai și cât de solide sunt ele? O sin­gu­ră sursă de venit e prea puțin și nesigur. Nici două nu sunt tocmai stabile, dacă ai de gând să iei pe umeri provocarea unui credit ipotecar.

Apoi pune pe listă banii care ies lunar pe diverse categorii: alimente, utilități, transport, cumpărături, timp liber, economii, donații… Înmulțește cu 12 ca să înțelegi că, la nivel anual, unele categorii care par minore sunt adevărați dinozauri financiari. Poți descărca gratuit formularul de buget de pe site-ul meu la . Un buget personal este OBLIGATORIU pentru controlul banilor. El îți va arăta clar de unde vin, pe ce se duc și dacă rămân bani la sfârșitul lunii sau invers.

Și, neapărat, asigură-te că ai un fond de urgen­ță cash de 1 000 – 2 000 de lei pentru mici pro-bleme și un fond de 3-6 luni de cheltuieli pentru mari probleme (pierderea locului de muncă, divorț, decesul partenerului, o boală gravă). Câtă casă îți permiți? Majoritatea cumpă­ră­torilor intră în bancă întrebând: „Care e creditul maxim pe care puteți să mi-l dați?“. După care mai împrumută de la părinți sau trec strada la o altă bancă, pentru a lua încă un credit de nevoi personale pentru avans sau amenajare și mobilă. Ca principiu, recomandarea mea este să nu depășești de patru ori veniturile anuale per­sonale sau ale cuplului. Ai venituri de o mie de euro? Perfect! Casa pe care ți-o permiți CU ADEVĂRAT ar trebui să valoreze în jur de 45 000 euro. Astfel încât rata și utilitățile să nu depășească 25-30% din venituri. Desigur, dacă vrei să ai și viață personală pe lângă credit și ce­va investiții. Casa prea scumpă – aceasta e una din principalele greșeli pe care riști să le faci.

Joacă-te de-a casa!

Acum, că știi ce casă îți permiți, îți propun un joc: „De-a casa“. Timp de un an înainte să cumperi, economisești lună de lună echivalentul ratei și al cheltuielilor viitoarei locuințe. Chiar dacă între timp plătești chirie. Dacă nu reușești să te ții sau pare foarte greu, nu ești încă pregătit pentru încă 15-20 de ani de efort și va trebui să scazi cheltuielile și valoarea achiziției sau să-ți crești veniturile. Dacă ți s-a părut suportabil, atunci ești pregătit. Acest joc are cel puțin două be­neficii: unu – îți dovedești ție că ai resursele, voința și disciplina de a economisi pentru această locuință. O să ai nevoie de ele din plin în următorii ani; doi – te ajută să aduni avansul necesar achiziției. Recomandarea mea este să ai măcar 20% din valoarea casei, astfel încât să te împrumuți cât mai puțin.

Ai strâns doar 5% și speri să mai pice ceva de la părinți? Mai stai o tură! Cheltuielile achiziției și întreținerii unei locuințe sunt mult mai mari decât rata. }i-ar mai trebui cam 5% pentru comisioane, impozit și alte cheltuieli. Plus mi-nim 10 000 – 20 000 de euro pentru amenajare și mobilare. Desigur, ai putea să le faci și în timp, însă am observat deseori un entuziasm al proaspetei achiziții care împinge oamenii să schimbe în prima lună faianța, sanitarele, parchetul, termopanele… {i astea costă!!!

Ce casă să cauți și cum să o cauți

În primul rând, nu pleca în căutări cu ideea că trebuie să găsești casa perfectă în care vei locui până la sfârșitul zilelor. Viața se schimbă și ceea ce ți se potrivește acum e altceva decât ce-ți trebuie peste 30 de ani. Caută locuința care să-ți fie potrivită pentru următorii 15 ani. Nu, copiii și nepoții tăi nu vor locui cu tine la bătrânețe, deci nu ai nevoie la 25 de ani de 5-6 camere. Și, da, în două camere pot trăi fericiți doi adulți și un copil. Nu-ți da tinerețea și liniștea pe metri pătrați. |n plus, gândește-te câte ore petreci de fapt acasă și dacă nu cumva mare parte din ele le dormi…

Caută mai degrabă o locație bună, cu mijloace de transport accesibile și rapide, cu magazine și școli bune la îndemână. Sunt două lucruri pe care nu poți să le schimbi la o locuință: localizarea și structura. |n rest, totul se poate înlocui, așa încât apartamentul nu trebuie să fie neapărat nou și nu te teme că va trebui să faci mici renovări. O locuință neglijată într-un loc bun e mai valoros decât un apartament nou la marginea orașului. Folosește orice argument pentru negocierea prețului și, dacă ai și un avans consistent, poți fi foarte convingător.

Alocă-ți minim 6-12 luni pentru căutare. Ar trebui să vezi vreo o sută de anunțuri și să vizionezi minimum 10–15 imobile ca să începi să-ți faci o idee ce-ți trebuie și, mai ales, de ce să te ferești. Nu scurta perioada de căutare, pentru că aceasta este ea însăși o lecție extrem de valoroasă despre constructori, compartimentări, orientare cardinală, vecini, utilități, amenajări, costuri… Chiar și din vizionările groaznice vei învăța ceva. Pune filtre pe site-urile de imobiliare pentru a primi noutățile din zonele dorite și fii pregătită pentru oportunități. Ar trebui să mergi la vizionări cu aceeași relaxare și dezinvoltură cu care ieși cu prietenii la o cafea.

Când să cumperi o casă

Există o „boală“ pe care eu o numesc „febra casei“.  E acel moment când „ți se pune pata“ să-ți iei casă. De multe ori, in­flu­ențat de familie, colegii, și prieteni, de știrile din media, intri în acest val al achizițiilor imobiliare care urcă piața la prețuri amețitoare. După părerea mea, suntem din nou aproape de un vârf al prețurilor în imobiliare și în perioada asta recomand mai degrabă economii consistente (30-35% din salariu) în anticiparea a ceea ce eu aștept și numesc: Adevăratul Black Friday! Acel moment când poți cumpăra același apartament cu un discount de 25-30%. Pentru moment caută cea mai ieftină soluție locativă, cu părinții sau o chirie modestă, care să-ți permită să pui deoparte un avans cât mai consistent. Nu peste mult timp banii tăi vor deveni foarte valoroși.

Așadar, cum faci să fii tu proprietarul casei tale, și nu invers? Fă-ți bugetul și vezi pe câte picioare stai. Asigură-ți siguranța și stabilitatea cu cele două fonduri de economii. Nu-ți lua o casă  mai mare sau mai scumpă decât îți permiți. Economisește cu curaj un avans consis-tent. Caută cu răbdare și cumpără într-o locație bună când e piața jos.  Achită creditul anticipat și vei fi în scurt timp un proprietar liber și liniștit. Succes!

Ce credit să iei?

Cu sau fără Prima Casă, recomandările sunt aceleași:

  • credit în moneda în care primești salariul
  • rata să nu-ți depășească 20-25% din venitul lunar
  • dobânda fixă (poate părea mai mare la început, dar pe termen lung e mai sigură și mai previzibilă)

E foarte important ca procentul cheltuielilor cu locuința să nu depășească 25-30% din venituri, ca să nu fii dezechilibrat de orice creștere cu 1% a ROBOR sau a cursului valutar, să-ți permiți confortabil și restul cheltuielilor și ceva investiții – minimum 10-15% din venituri – și să poți să-ți achiți creditul anticipat. În condițiile actuale de dobânzi, la un credit pe 30 de ani vei munci 20 de ani pentru principal (suma împrumutată) și 10 ani pentru dobândă. Vei observa de asemenea pe scadențar, la începutul creditului, de exemplu, că dintr-o rată de 1 200 de lei două treimi este dobânda și o treime cre-ditul principal. Cea mai bună metodă de plată anticipată a unui credit ipotecar este cu REDUCEREA DURA-TEI (a lunilor). Nu alege niciodată plata anticipată cu reducerea ratei lunare. Banii tăi vor fi întinși pe 300 de rate și economia va fi nesemnificativă. Cere în schimb băncii reducerea lunilor și vei observa o economie consistentă la dobândă. Inamicul principal este TIMPUL, cu el trebuie să duci lupta, astfel încât creditul pe 30 de ani să fie achitat în 15.

Autoportret Adrian Asoltanie

adrian asoltanieSunt Adrian Asoltanie, trainer, speaker și antreprenor de aproape 20 de ani. Sunt căsătorit și tatăl a două fete istețe, frumoase și năzdrăvane: Ilinca și Catinca. După ce am învățat în cel mai dur mod lecțiile crizei din 2009 la nivel personal și în business, mi-am descoperit misiunea de a-i ajuta și pe alții să evite greșelile dureroase pe care eu le-am făcut.

Consider educația financiară un element esențial al dezvoltării individuale, un ingredient vital al succesului tău în viața personală și în carieră. Principiile esențiale pe care le promovez prin cursurile și produsele realizate oferă baza unei vieți echilibrate și prospere.

Sunt preocupat în primul rând de educația financiară în cuplu și pentru copii, un domeniu deseori ignorat de școală și societate, dar cu efecte majore în viața fiecăruia.

Mai multe informații, produse și evenimente de educație financiară găsești pe www.adrian.asoltanie.com

 

S-ar putea să te intereseze și:

Credit sau bani la saltea? Ce strategie e mai bună pe termen lung

Un miliardar a solicitat un credit de 1 dolar la bancă. Motivul este ilar

 

 

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie